Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 mai 2011
Informare · respins
Radu Cătălin Mardare
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Emil Boc, ministrul interimar al muncii, familiei și protecției sociale.
În toamna trecută, numărul de angajați ai Agenției de Prestații Sociale Bacău și ai Agenției de Ocupare a Forței de Muncă Bacău a fost aproape înjumătățit. Aceste reduceri de personal au urmat celor din celelalte instituții băcăuane din domeniile gestionate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Salariații rămași au preluat și atribuțiile celor disponibilizați, trebuind să rezolve un mare număr de dosare privind alocația de susținere familială, venitul minim garantat, ajutorul social, pensiile sau șomajul, în condițiile unui cadru legislativ în schimbare.
Un număr însemnat de cetățeni, ca și presa locală, semnalează criza de personal și întârzierile în finalizarea dosarelor sau în eliberarea unor documente care decurg din aceasta.
Vă rog, stimate domnule ministru, să-mi comunicați care sunt soluțiile pe care le aveți în vedere pentru îmbunătățirea funcționării serviciilor oferite către cetățeni de instituțiile menționate.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc și eu.
Domnul senator Florin Constantinescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.