Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2013
other · adoptat tacit
Liviu Titus Pașca
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului 4–5; 7
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului ministru al educației naționale, Remus Pricopie, de către subsemnatul, senator Liviu Titus Pașca, Circumscripția electorală nr. 26, Maramureș, Colegiul electoral 1, Baia Mare, Grup parlamentar al PNL.
Obiectul interpelării: „Necesitatea rezolvării problemelor grave cu care se confruntă 1.000 de elevi din comuna Repedea, județul Maramureș”.
Stimate domnule ministru,
Vă aduc la cunoștință problemele grave cu care se confruntă 1.000 de elevi din comuna Repedea, județul Maramureș. Chiar dacă această comună nu face parte din colegiul meu electoral, consider că trebuie să fac tot posibilul să-i reprezint pe locuitorii acesteia în fața Domniilor Voastre și a colegilor din Senatul României.
Potrivit unui memoriu primit de la primarul comunei Repedea, domnul Pavel Țiudic, situația de aici este una specială. În comună există 900 de elevi și 100 de preșcolari care își desfășoară activitatea educativă în Liceul tehnologic Repedea, la care nu s-au putut rezolva următoarele probleme:
– finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă în comună, implicit în unitatea de învățământ, în sumă de 480.000 de lei, din cauza lipsei de fonduri. Cei 1.000 de copii sunt nevoiți să învețe într-o unitate în care nu există nici măcar apă.
– chiar dacă s-a reușit construirea unui corp nou de clădire, cu patru clase, la Liceul tehnologic, autoritatea locală nu și-a permis achitarea datoriilor în sumă de 360.000 de lei, reprezentând materiale de construcții, centrală termică și lucrări executate.
Un lucru și mai grav persistă în această comună, care pune în pericol siguranța celor 1.000 de elevi. Din cauza stării de degradare și a pericolului de prăbușire, clădirea în care își desfășoară activitatea Școala Gimnazială nr. 2 a fost închisă încă din data de 16 august 2012, iar cei 190 de elevi de aici au fost mutați provizoriu la Liceul tehnologic Repedea pentru a-și putea continua cursurile.
Pentru toate aceste probleme avem o responsabilitate comună – miniștri, parlamentari, autorități județene și locale. Acești elevi nu mai pot rezista fără apă, înghesuiți într-o clădire pentru că școala lor se poate dărâma oricând.
Pentru transportul elevilor, Primăria Repedea dispune de două microbuze școlare cu 15+1 locuri, unul fiind al primăriei, iar unul primit prin transfer de la Primăria Ieud.
Numărul elevilor transportați dimineața și la prânz este de 200, necesitând câte patru curse în fiecare dimineață și la prânz, însumând câte 30 de kilometri pe zi. Poate părea incredibil, dar, pentru efectuarea transportului elevilor, microbuzele pornesc de la ora 5.30 dimineața pentru asigurarea începerii cursurilor la ora 8.00. S-ar impune, ca primă urgență, asigurarea încă unui microbuz școlar de 24 de locuri. Față de toate cele expuse, vă rog, domnule ministru al educației, să-mi precizați cum poate fi rezolvată această problemă a comunității din Repedea, pentru că în joc este educația copiilor locuitorilor acestei comune.