Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 februarie 2010
procedural
Viorel Arcaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 27
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Emil Boc și are ca temă: Cum își va plăti statul datoriile către firmele private?
Domnule prim-ministru,
Mă întreb, adeseori, cât de liniștit puteți dormi noaptea, când știți câți oameni sunt condamnați în fiecare zi la șomaj și la sărăcie.
Dacă dumneavoastră, domnule prim-ministru, dormiți liniștit, vă anunț că eu am insomnii grave, pentru că în fiecare zi mă întâlnesc cu oameni nevoiași care se uită la mine cu o privire goală și tristă, obosiți până și să mai spere, din păcate, domnule prim-ministru, pentru că în România de astăzi valorile au devenit ghiulele grele atârnate de gât, acești oameni au muncit cinstit la viața lor, și-au făcut treaba cu corectitudine și au dat ce a fost mai bun în ei. Cu siguranță, dacă învățau la timp cum să pună capul jos în fața puterii portocalii, acum ar fi fost la masa celor bogați.
În rândul celor despre care vă vorbesc există o categorie și mai defavorizată, este vorba despre cei care au contractat lucrări de la stat, de la diferite ministere – Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii etc. –, le-au executat cu bună-credință, dar statul român a uitat să-i mai plătească. Mai mult, pe munca și pe banii lor, statul român i-a adus în stare de faliment, i-a făcut să-și închidă porțile și să îngroașe rândurile șomerilor.
Vă întreb, domnule prim-ministru, ce vină le aduceți firmelor care și-au îndeplinit riguros obligațiile din contractele de lucrări publice de nu le achitați facturile.
Știți că, din cauza faptului că ministerele refuză să achite aceste facturi, sute de firme nu mai pot să-și plătească angajații, sunt pe punctul să fie executate de bănci și să-și închidă activitatea?
Solicit să-mi prezentați, domnule prim-ministru, strategia Guvernului dumneavoastră cu privire la plata prestatorilor de lucrări publice care și-au îndeplinit obligațiile, menționându-mi care sunt perioadele de timp în care veți achita aceste datorii către agenții economici.
De asemenea, vă solicit să-mi prezentați și o listă detaliată, pe fiecare minister în parte, cu numărul prestatorilor de lucrări publice neplătiți, valoarea totală a datoriilor pe care le aveți de achitat și durata de timp de când aceste creanțe sunt certe, lichide și exigibile.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.