Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Florin Constantinescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Emil Boc. Obiectul interpelării: Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani, județul Iași.
Stimate domnule prim-ministru,
Construcția Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh”, situată în municipiul Pașcani, județul Iași, se află în derulare și este absolut necesară terminarea zidurilor și a bolții pentru protejarea investiției și construirea unui paraclis, la demisol, ca un prim lăcaș de închinare.
Menționez că oprirea lucrărilor în faza actuală – zidurile la 4,2 metri, împreună cu balcoanele, cafastul și gradenele – ar însemna degradarea, erodarea cărămizii și a fierului, la care se adaugă infiltrarea apei la demisolul catedralei.
Având în vedere cele de mai sus, cu deosebit respect, vă rog, domnule prim-ministru, să dispuneți alocarea sumei de 700.000 de lei în vederea finalizării zidurilor și a bolții catedralei.
Solicit răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.