Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2013
procedural
Gheorghe Pop
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 11–16 martie a.c.
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată Ministerului Educației Naționale, domnului ministru, și obiectul ei este „Încadrarea și remunerarea îngrijitoarelor din grădiniță ca muncitori calificați”.
## Domnule ministru,
Vă rog să-mi spuneți care sunt motivele pentru care îngrijitoarele de copii, bonele angajate în unitățile de învățământ preșcolar, nu au fost încadrate niciodată ca muncitor calificat, deși implicarea acestora în procesul educativ și responsabilitatea față de copii sunt aspecte importante de care trebuie să ținem cont, care vin să sprijine creșterea nivelului calitativ al bazei sistemului de învățământ.
Ținând cont de faptul că ne luptăm pe toate palierele pentru sporirea gradului de responsabilizare a întregului personal din învățământ, inclusiv cel nedidactic, cum sunt și îngrijitoarele sau bonele copiilor din creșe și grădinițe, ar fi necesar ca încadrarea acestora să fie modificată din muncitor necalificat în muncitor calificat, mai ales că foarte multe angajate din sistem au urmat deja cursurile de calificare în domeniu.
Așadar, vă întreb, domnule ministru: la nivel național câte îngrijitoare de copii sau bone sunt angajate în acest moment ca personal nedidactic și ce măsuri veți lua pentru a stopa această nedreptate față de persoanele care se străduiesc zi de zi, alături de educatoare, să ofere o dezvoltare armonioasă a personalității copiilor?
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebit respect, senator Gheorghe Pop. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.