Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Viorel Arcaș
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată ministrului transporturilor, Lucian Șova.
Subiectul: „Nu mai ocoliți centura Mediaș!”.
## Domnule ministru,
În urma interpelării pe care v-am transmis-o acum mai bine de două luni și la care ați binevoit să răspundeți cu întârziere, mă văd silit să vă supun din nou atenției varianta ocolitoare Mediaș, pe care, iată, din nou, ați ocolit-o. A câta oară? Până când? Iată două întrebări la care nu putem da un răspuns astăzi, pentru că demersurile noastre nu se vor opri
aici. Așa că vă oferim o nouă șansă să puneți punct acestui joc trist de-a întrebările și răspunsurile ocolitoare.
V-am indicat în interpelarea precedentă că în Legea bugetului de stat, la capitolul „Investiții”, aveți alocați banii demarării lucrărilor, grație amendamentului pe care l-am propus la Legea bugetului, anexa nr. 3/24. Din răspunsul dumneavoastră înțeleg că ori nu ați citit interpelarea înainte să-mi răspundeți, ori nu ați avut bunăvoința să vă uitați în coșul bugetului de stat și să vedeți că bani există.
Așadar nu îmi puteți răspunde că nu sunt bani, domnule ministru. Nu de bani avem nevoie, domnule ministru, în această situație, ci de bunăvoință, adică de dorința de a face. Ca să nu fiți nevoit să redactați un nou refuz, vă atașăm amendamentul prin care am aprobat suma de 50 de milioane de lei în scopul de a se demara lucrările de construcție a variantei ocolitoare a orașului Mediaș.
Atașăm, totodată, și fișa acestui obiectiv (cu codul său), așa cum e prevăzută în bugetul de stat. Ne bazăm pe un răspuns pozitiv și pe bunăvoința de a ne pune la dispoziție, așa cum v-ați angajat în răspunsul pe care ni l-ați trimis, studiul de fezabilitate pentru care deja s-au cheltuit bani publici.
## Domnule ministru,
Vă readuc aminte că sunteți ordonator de credite, adică aveți toată puterea să luați decizia corectă. Nu așteptați o rectificare de buget pentru ca banii prevăzuți pentru acest obiectiv vechi să fie redirecționați în alte direcții. Vă rugăm să respectați Legea bugetului și obiectivele asumate.
Locuitorii orașului Mediaș așteaptă în continuare de la ministrul transporturilor un plan real, un desfășurător al pașilor pe care urmează să-i parcurgeți pentru demararea lucrărilor de construcție a variantei ocolitoare Mediaș.
În consecință, dorim să ne transmiteți în scris răspunsul la următoarele întrebări:
1. Ce cuprinde lista de lucrări prevăzute în planul de
achiziții pentru anul 2018?
2. Ce sau cine vă împiedică, domnule ministru, să folosiți banii alocați prin Legea bugetului pentru demararea lucrărilor la centura ocolitoare a orașului Mediaș?
3. Înțeleg din răspunsul dumneavoastră că realizați cât este de necesară această variantă ocolitoare, vă rugăm să ne transmiteți când va intra și pe lista dumneavoastră de priorități.