Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2010
procedural · Trimis la votul final
Aurel Vainer
Aprobarea proiectului programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimate colege și stimați colegi,
Mă bucur foarte mult când se naște un astfel de proiect, în sfârșit. Viața mea, cam 90%, este de bucureștean și, sigur, să ajung să văd și o linie cum o văd la Paris sau la Londra sau... ar fi extraordinar. De aceea, nu pot decât să mă bucur că se aprobă, se supune aprobării un asemenea proiect.
Am însă o nedumerire. În condițiile tehnice de astăzi și de mâine, o linie de metrou cam ar fi, după părerea mea, de maximum 18 kilometri, poate există un alt traseu. Să dureze 9 ani, e cam mult. De aceea, eu susțin adoptarea acestui proiect, dar tare bine ar fi să mai reducem din acest termen de așteptare.
De multă vreme, mai ales în condițiile accesării la spațiul Schengen... Realizarea acestui proiect ceva mai repede și fără a încălca reglementările Uniunii Europene în materie ar fi un lucru extraordinar.
Deci oricum eu mă supun dorinței de a avea această linie și vă propun adoptarea, dar dacă are urechi să audă cine trebuie, o scurtare de termen și respectarea legislației în materie.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.