Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege
Florinel Dumitrescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Daniel Chițoiu, ministrul finanțelor publice.
Obiectul interpelării: „Finanțarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității”.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității funcționează în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.
În perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Partidul Comunist Român a exercitat, în special prin intermediul Securității, o permanentă teroare împotriva cetățenilor, limitând drepturile și libertățile lor fundamentale. Acest aspect îndreptățește accesul fiecărui cetățean român la propriul dosar, precum și deconspirarea lucrătorilor Securității, fie ei ofițeri sau colaboratori.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv a fost înființat, în data de 7.12.1999, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca urmare a promulgării Legii nr. 187/1999.
În contextul restrângerilor bugetare și al presiunii sociale din ce în ce mai accentuate, bugetul de stat nu a prevăzut toată suma necesară funcționării normale a CNSAS, astfel că, săptămâna trecută, a avut loc la sediul instituției o ședință extraordinară în care s-a făcut o analiză a resurselor, constatându-se că instituția dispune de resurse financiare numai până la sfârșitul lunii noiembrie. În concluzie, domnule ministru Daniel Chițoiu, aș dori să-mi precizați care sunt măsurile pe care le veți lua pentru a asigura funcționarea normală a acestei instituții absolut necesară pentru memoria noastră națională și pentru democrația tânără a României.
Solicit răspuns în scris și oral. Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.