Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Georgeta Carmen Holban
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea se adresează domnului Florian Dorel Bodog, ministrul sănătății.
## Domnule ministru,
Vă interpelez în legătură cu o sesizare făcută de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, cu privire la derularea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință a medicamentelor pentru pensionari cu venituri realizate numai din pensii de până la 600 de lei pe lună.
Acești pensionari au obligația să prezinte medicului o declarație pe propria răspundere referitoare la faptul că realizează venituri numai din pensii de până la 600 de lei pe lună.
Din constatările Curții de Conturi și din verificările Casei Dâmbovița a rezultat că, în foarte multe situații, declarațiile au fost neconforme, întrucât pensionarii, în mare parte vârstnici, nu au înțeles sintagma „numai de pensii de până la 600 de lei pe lună”. Astfel s-a ajuns în situația de a se imputa sume destul de mari pensionarilor cu venituri reduse, ca urmare scopul programului nu a fost atins, dimpotrivă, s-a împovărat situația unor persoane cu venituri mici.
Un pensionar cu pensie sub 600 de lei nu poate primi medicamente compensate cu 90%, întrucât are la CEC o sumă de bani strânsă pentru înmormântare, pentru care primește o dobândă nesemnificativă, sau încasează o chirie nesemnificativă.
Hotărârea Guvernului nr. 186 din 2009 nu și-a atins scopul și a creat o barieră legislativă.
Conform dispozițiilor legale în vigoare, pentru a primi medicamente compensate cu 90%, pensionarul în cauză este pus în fața următoarelor alternative: ori renunță
la un drept de proprietate reprezentat de alte venituri legale – dobânzi, chirii etc. –, ori își plătesțe în totalitate, 100% sau 50%, medicamentele, venind cu bani de acasă.
Având în vedere aceste aspecte, vă rugăm să analizați posibilitatea abrogării ordinului sus-menționat și a înlocuirii cu un nou act normativ, care să corespundă în totalitate scopului pentru care a fost emis.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită considerație, deputat al PSD de Dâmbovița, Holban Carmen Georgeta.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.