Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2018
Informare · adoptat
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea se adresează domnului Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale. Are ca obiect „Plăți APIA”.
În prima parte a acestui an, am primit numeroase sesizări cu privire la întârzierea plăților, subvențiilor, acordate fermierilor prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru ultimul an. Suntem la jumătatea lunii februarie, iar plățile nu s-au efectuat.
În acest context, vă rog să precizați:
1. Care este valoarea plăților care mai trebuie efectuate pentru ultimul an, raportat la data de 12 februarie 2018, la nivel de țară, defalcat pe fiecare categorie de subvenție solicitată, pe număr de fermieri, și care este termenul până la care se vor efectua plățile?
2. Care este cauza acestor întârzieri și cine răspunde pentru ele?
3. Care este valoarea plăților care mai trebuie efectuate pentru ultimul an, raportat la data de 12 februarie 2018, la nivelul județului Maramureș, defalcat pe fiecare categorie de subvenție solicitată, pe număr de fermieri?
4. Care este cauza întârzierilor la plata subvențiilor pentru fermierii maramureșeni și cine răspunde pentru ele?
5. Câți fermieri din Maramureș au solicitat subvenții pentru ultimul an, defalcat pe fiecare tip de subvenție în parte, și care este cuantumul bănesc aferent fiecărei categorii?
6. Câți fermieri din Maramureș au primit subvenții pentru ultimul an, defalcat pe fiecare tip de subvenție în parte, și care este cuantumul bănesc aferent fiecărei categorii?
Solicit răspuns în scris și oral.
Senator de Maramureș, Severica Rodica Covaciu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.