Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2013
other · adoptat
Laurențiu Florian Coca
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea de astăzi este adresată doamnei Lucia Ana Varga, ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură.
Obiectul întrebării: „Reabilitare și extindere parc orășenesc, oraș Bălcești, județul Vâlcea”.
Doamna ministru,
În anul 2009, s-a demarat un amplu program de reabilitare a zonelor cu un impact major asupra mediului. În cadrul acestui program, orașul Bălcești, județul Vâlcea, al cărui reprezentant sunt în Parlamentul României, a depus un proiect pentru „Reabilitare și extindere parc orășenesc Bălcești”, numărul de dosar fiind 8504/2 din 18.10.2010, declarat, la acea perioadă, eligibil, primindu-se și scrisoarea de aprobare cu nr. 47.172 din 28.04.2011.
De la acea dată și până în prezent, nu s-a mai întâmplat nimic în vederea realizării acestui obiectiv major al cetățenilor din orașul Bălcești.
Față de această situație, vă rog, doamna ministru, să mă informați cu privire la stadiul derulării proiectului și care sunt motivele pentru care nu se derulează această investiție.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.