Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea de astăzi este adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Obiectul întrebării: „Garantarea salariului minim brut pe economie pentru personalul nedidactic”.
Stimate domnule ministru,
Aduc în atenția Domniei Voastre situația în care se află o mare parte din personalul nedidactic care își desfășoară activitatea în sistemul de învățământ, căruia nu îi este recunoscut beneficiul cuvenit din vechimea în muncă, în sensul că, începând cu data de 1.01.2011, garantarea salariului minim brut pe economie a fost realizată prin includerea sporului de vechime în salariul de bază, situație ce a fost preluată și cu ocazia reîncadrărilor ulterioare.
Având în vedere cele relatate, vă întreb, domnule ministru: care este cadrul legislativ propus pentru corectarea acestei situații?
Anexez prezentei întrebări memoriul Ligii Sindicatelor din Învățământ – Botoșani. Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită considerație, senator PSD, Doina Elena Federovici. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.