Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Viorel Grigoraș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea din această seară este adresată domnului George Băeșu, președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Obiectul întrebării: „Amânarea rezolvării unui dosar privind despăgubirea unui fost proprietar”.
Domnule președinte,
Sunt cunoscute întârzierile mari în soluționarea dosarelor depuse la ANRP. Această problemă este moștenită de la un mandat la altul și nu văd schimbări majore în abordarea conducerilor succesive ale autorității.
În ciuda acestui fapt, am încredere că instituția pe care o conduceți va accelera ritmul de soluționare a cererilor de restituire și de procesare a dosarelor. Și, ținând cont de acest obiectiv, pe care sigur îl aveți în vedere, vă aduc în atenție cazul doamnei Hareta Gafencu din Botoșani, care s-a adresat ANRP, dar și Secretariatului General al Guvernului în scopul emiterii titlului de despăgubire aferent Dosarului nr. 6232/CC.
Domnia Sa m-a sesizat în legătură cu faptul că nu a primit despăgubirea nici până la această dată, în urma amânărilor succesive, ultima datând din 15 mai 2013, conform adresei ANRP nr. 47982/56480/RG /8.01. 2013.
Având în vedere vârsta înaintată a doamnei Gafencu și faptul că este total împotriva dreptului la despăgubire al foștilor proprietari să se întârzie atât de mult soluționarea cererilor, vă rog să precizați când se va emite titlul de despăgubire aferent acestui dosar.
Vă mulțumesc.
Vă solicit răspuns în scris. Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.