Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Cordoș
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanțelor publice, și domnului Mihai Tudose, ministrul economiei, comerțului și turismului.
Obiectul întrebării: „Protejarea economiei naționale”. Stimați domni miniștri,
În prezent, situația economică a Greciei suscită interes, dar și îngrijorare pentru economiile țărilor membre ale Uniunii Europene.
Banca Națională a României a precizat că nu trebuie să existe îngrijorări pentru mediul de afaceri și persoanele fizice care au relații contractuale cu băncile românești cu acționariat elen. Instituțiile bancare respective nu vor fi afectate de evoluția situației din Grecia, existând acorduri de compensare cu băncile-mamă din Grecia.
Cu toate acestea, atât în mediul de afaceri românesc, cât și la nivelul populației, se manifestă o stare de nesiguranță în ceea ce privește stabilitatea economică românească.
Stimați domni miniștri, cunoscând preocupările dumneavoastră în asigurarea unui mediu financiar stabil și predictibil, vă rog să îmi răspundeți care este punctul de vedere al celor două ministere cu privire la situația mai sus menționată.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Îmi permiteți și interpelarea, foarte scurt, domnule președinte?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.