Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2013
other · adoptat tacit
Alexandru Cordoș
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Dan Coman Șova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine.
Obiectul întrebării: „Reabilitarea trotuarelor drumurilor europene și naționale”.
## Stimate domnule ministru,
Mai mulți primari ai comunelor de pe raza Colegiului nr. 4 – Cluj au sesizat faptul că lucrările de consolidare și de lărgire a părții carosabile a drumurilor naționale și europene care traversează localitățile nu au cuprins și reparația trotuarelor sau, mai grav, au eliminat trotuarele în favoarea acostamentelor, șanțurilor de drenaj, rigolelor sau zidurilor de sprijin.
Din cauza faptului că trotuarele sunt impracticabile, pietonii sunt nevoiți să circule pe partea carosabilă, generând astfel premise pentru accidente rutiere grave.
## Stimate domnule ministru,
Vă rog să-mi oferiți un răspuns cu privire la modul în care se va acționa în vederea reabilitării trotuarelor drumurilor europene și naționale.
Solicit răspuns în scris.
## Domnule președinte,
Mai am o întrebare adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale, cu privire la „Manualele școlare pentru anul de învățământ 2014–2015”, și o interpelare adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, cu privire la „Adaptarea procesului de învățământ la cerințele pieței forței de muncă”, pe care am să le depun în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.