Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 noiembrie 2013
other · adoptat
Alexandru Cordoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Constantin Niță, ministrul delegat pentru energie.
Obiectul întrebării: „Hidrocentrala de la Tarnița–Lăpuștești”.
Stimate domnule ministru,
Odată finalizată, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarnița–Lăpuștești ar avea o capacitate instalată de 1.000 MW/oră și va fi echipată cu patru turbine-pompă. Lucrările sunt estimate să dureze până la șapte ani, iar costurile ar urma să ajungă la 1,2 miliarde de euro. Centrala va fi echipată cu patru grupuri reversibile turbină-pompă de câte 250 de MW.
Sindicaliștii clujeni cer începerea construcției hidrocentralei de la Tarnița–Lăpuștești. Reprezentanții angajaților Hidroserv Cluj susțin că salariații companiei s-ar putea ocupa de lucrările de automatizări, precum și de cablurile electrice ale viitoarei hidrocentrale.
Domnule ministru,
Cunoscând preocuparea dumneavoastră pentru creșterea capacității naționale de producție a energiei electrice și sprijinul oferit pentru realizarea hidrocentralei de la Tarnița–Lăpuștești, vă rog să-mi răspundeți în ce stadiu se află demararea acestui proiect.
Solicit răspuns în scris.
Mai am o întrebare adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale, precum și o interpelare adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, pe care am să le depun în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.