Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2013
other · respins
Ionuț Elie Zisu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului ministru Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Obiectul întrebării: „Reîncadrarea activității modelistice în domeniul sportiv”.
## Stimate domnule ministru,
Discuțiile din cadrul Cercului de Aeromodelism de la Palatul Copiilor Pitești au scos la iveală o serie de probleme și disfuncționalități la nivel național cu care se confruntă profesorii care își desfășoară activitatea în acest domeniu.
Astfel, convins fiind de utilitatea și necesitatea sporturilor tehnice în dezvoltarea psihomotorie, dar și competițională a copiilor care urmează aceste cursuri, doresc să vă adresez următoarea întrebare: care sunt pașii necesari pentru reîncadrarea activității modelistice în domeniul sportiv, ținând cont de faptul că modelismul (aero, racheto, navo, auto) este un sport tehnic, nu doar o activitate tehnică, așa cum este el înțeles astăzi?
Pe de o parte, arondarea modelismului în domeniul sportiv creează o stare de normalitate, iar, pe de altă parte, antrenorii angajați la cluburile și cercurile de modelism vor putea beneficia de mai multe facilități prin accederea la competițiile naționale organizate de Ministerul Educației Naționale și de federație.
Convins că există posibilitatea de a aduce, în acest domeniu, acele modificări care să vină în sprijinul copiilor și instructorilor specialiști, aștept cu încredere răspunsul pe care mi-l veți trimite în scris și vă mulțumesc, domnule ministru, pentru parcurgerea acestor rânduri.
Cu stimă, Ionuț Elie Zisu, senator, Colegiul uninominal nr. 4 – Argeș, Partidul Național Liberal. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.