Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2015
other · adoptat
Dumitru Marcel Bujor
Prezentarea Declarației cu ocazia Zilei internaționale a democrației
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul educației și cercetării științifice.
Obiectul întrebării: „Școlile fără autorizație sanitară din județul Bacău”.
Stimate domnule ministru,
În județul Bacău, aproximativ 30% din unitățile de învățământ nu au autorizație sanitară de funcționare. Comparativ cu anul trecut, situația nu s-a schimbat deloc, cele mai multe instituții școlare neautorizate sanitar fiind în mediul rural.
La unitățile de învățământ neautorizate sanitar se execută lucrări de reparații sau consolidare, altele nu au racordare la rețeaua de apă potabilă și canalizare, au grupurile sanitare în curtea școlii, au mobilierul învechit sau iluminare deficitară a claselor, au spații care nu îndeplinesc condițiile cerute și nu dispun de condiții sanitare corespunzătoare.
Având în vedere cele prezentate, vă întreb, domnule ministru:
1. Care este numărul concret de unități de învățământ din județul Bacău care nu au fost autorizate sanitar în vederea funcționării?
2. Care este cuantumul fondurilor alocate de ministerul pe care îl conduceți pentru reabilitarea și modernizarea școlilor din județul Bacău în anul 2015, în vederea funcționării optime și corespunzătoare?
Solicit răspuns în scris.
Domnule președinte, dacă-mi permiteți și interpelarea, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.