Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · retras
Dumitru Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului.
Obiectul și motivarea întrebării: Să mai spere tinerii universitari că se vor debloca posturile?
Domnule ministru,
În luna decembrie 2010 a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106 privind unele măsuri financiarbugetare.
Unul dintre articole, respectiv art. 2, face referire la posibilitatea scoaterii la concurs în anul universitar 2010–2011 a posturilor de preparator universitar, asistent și lector universitar, respectiv șef de lucrări, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.
La acel moment, tinerii universitari aveau speranțe în deblocarea posturilor, însă universitățile sunt încă în așteptarea metodologiei.
În acest context, vă rugăm, domnule ministru, să ne răspundeți la următoarele două întrebări:
– Ce condiții trebuie să îndeplinească instituțiile de învățământ superior de stat pentru a scoate la concurs posturile didactice vacante, conform prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2010?
– Care este procedura de scoatere a posturilor la concurs, în condițiile în care nu este clar din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2010 dacă ministerul va emite o nouă metodologie sau sunt valabile regulile anterioare intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009?
Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.