Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Dumitru Daniel Neagoe, director al Companiei Naționale Poșta Română – SA.
Obiectul și motivarea întrebării: Clarificarea expedițiilor poștale către Statele Unite ale Americii.
## Domnule director,
Mai multe persoane ne-au sesizat faptul că informațiile privind expedițiile poștale către Statele Unite ale Americii sunt contradictorii, neștiind cum să procedeze pentru a beneficia de serviciile Poștei Române în relația cu Statele Unite ale Americii.
Din comunicatele de presă transmise de compania dumneavoastră, constatăm și noi aceleași neclarități. De exemplu, în data de 10 decembrie 2010 se declara faptul că sunt acceptate coletele și scrisorile numai prin serviciile Prioritar și Express Mail Service, indiferent de greutatea acestora.
În data de 16 martie 2011 se specifică faptul că se prelungește perioada de aplicare a măsurilor de securitate impuse de Administrația Poștală din Statele Unite ale Americii, inclusiv pentru tipurile menționate anterior.
În schimb, din America ni se spune că restricțiile au fost ridicate.
Ca urmare, vă rugăm să clarificați tipurile de expediții poștale acceptate pentru Statele Unite ale Americii și motivele pentru care nu au fost eliminate măsurile din luna noiembrie 2010 și pe teritoriul României.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.