Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Elena Mitrea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Întrebarea mea este adresată doamnei ministru Elena Udrea.
Obiectul întrebării: Programul prioritar național pentru construirea de sedii pentru așezăminte culturale.
Stimată doamnă ministru,
Având în vedere că Programul prioritar național pentru construirea de sedii pentru așezăminte culturale are o implementare de trei ani, 1 iulie 2007 – iulie 2010, vă solicit precizări cu privire la lista obiectivelor de investiții pentru județul Bacău, stabilite și aprobate pentru finanțare prin ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului încă din anul 2009.
Vă rog să precizați:
– dacă obiectivul „Construire cămine culturale în mediul rural în județul Bacău” va primi finanțare până la încheierea duratei de implementare și până la închiderea listei cu obiectivele de investiții aprobate;
– dacă se va declanșa și când anume veți dispune declanșarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări – execuție, reabilitare, modernizare și dotare – pentru Casa de Cultură Buhuși, Bacău. Precizez că orașul Buhuși face parte din categoria mic urban și se află pe lista de investiții aprobate la finanțare din anul 2009, listă care a fost amânată pentru anul 2010.
Pentru că ne aflăm la sfârșitul lunii iunie, vă rog să faceți precizări clare privind acest obiectiv, precum și privitoare la construcția de cămine culturale în mediul rural, cu enumerarea concretă a obiectivelor.
Vă rog să aveți în vedere că autoritățile locale rămân cu banii blocați în elaborarea unor proiecte care par să nu aibă finalitate. De asemenea, acest program a fost inițiat în baza unei cercetări efectuate de Centrul de Studii și Cercetări în Domeniul Culturii și este menit să răspundă unor nevoi specifice identificate în mediul rural și mic urban.
Domnule președinte, mai am o întrebare, pot să o adresez acum?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.