Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată domnului Ioan Nelu Botiș, ministrul muncii, familiei și protecției sociale.
Domnule ministru,
Deși în ultimii ani numărul locurilor de muncă a scăzut drastic, ceea ce a avut ca efect creșterea numărului de șomeri, tot mai mulți patroni se plâng de faptul că nu găsesc angajații calificați de care au nevoie, pentru că agențiile județene de ocupare a forței de muncă nu organizează cursuri de calificare în meserii cerute de piața muncii.
În acest sens, vă întreb, domnule ministru, dacă ministerul pe care îl conduceți are o evidență a numărului persoanelor care se angajează după ce urmează cursuri de calificare organizate de stat și cum se stabilesc meseriile pentru care se organizează cursuri de calificare, în condițiile în care, periodic, patronii trimit liste cu posturile vacante și calificările în care au nevoie de specialiști.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.