Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2013
procedural
Laurențiu Florian Coca
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 5–6
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată domnului președinte Adrian Gearâp, Administrația Fondului pentru Mediu.
Obiectul întrebării: „Situația proiectului «Îmbunătățirea calității mediului prin împădurirea terenurilor degradate în comuna Lungești, județul Vâlcea»”.
Primăria comunei Lungești, județul Vâlcea, a depus, în anul 2012, cu numărul de înregistrare 2.989/25.07.2012, la Administrația Fondului pentru Mediu, proiectul referitor la „Îmbunătățirea calității mediului prin împădurirea terenurilor degradate în comuna Lungești”.
De la acea dată și până în prezent, nu s-a mai întâmplat nimic în vederea realizării acestui proiect.
Față de această situație, vă rog să aveți amabilitatea de a mă informa cu privire la stadiul derulării proiectului menționat mai sus.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, senator de Vâlcea, Laurențiu Florian Coca. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.