Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege
Viorel Arcaș
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată Ministerului Afacerilor Externe, domnului ministru Teodor Baconschi.
Subiectul: Incidentul de la Londra. Cum reacționează diplomații români?
Domnule ministru,
Am fost realmente șocat de imaginile surprinse la Londra, în care mai multe persoane manifestau pentru independența așa-zisului Ținut Secuiesc.
Poate aș fi considerat totul o farsă, pusă la cale de oameni cu minte puțină, dacă respectivul eveniment nu ar fi durat mai multe ore, nu s-ar fi desfășurat în fața Parlamentului britanic și dacă nu s-ar fi ajuns la mesaje antiromânești, la îndemnuri agresive și la propovăduirea forței armate, ca soluție finală.
Domnule ministru,
Știu – și sper că același lucru îl știu și toți cei care au misiunea de a clarifica evenimentul de la Londra – că statul român este un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil, astfel încât acțiunile separatiste trebuie pedepsite cu celeritate.
Aceasta fiind starea de fapt, vă rog să-mi comunicați:
– ce acțiuni a întreprins ambasadorul României de la Londra în vederea clarificării împrejurărilor în care s-a produs evenimentul de la Londra;
– ce informații au aflat diplomații români de la oficialii statului britanic, legate de incidentul antiromânesc de la Londra.
Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.