Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea se adresează doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, și are ca obiect: „Măsuri și strategie pentru creșterea exporturilor”.
Stimată doamnă prim-ministru,
Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, în primul trimestru al anului în curs exporturile de mărfuri românești se situează sub importuri, deficitul comercial fiind de peste 2 miliarde de euro, apropiat de cel înregistrat în perioada similară din 2017. În ciuda faptului că exporturile sunt în creștere, diferența dintre acestea și importuri continuă să se mărească.
În aceste condiții, vă rog să-mi puneți la dispoziție strategia pe termen mediu și lung a Guvernului pe care îl conduceți, în vederea stimulării activității economice și a creșterii exporturilor până la nivelul la care acestea să depășească importurile. De asemenea, vă rog să-mi precizați care sunt măsurile economice pe care le-ați luat de la instalarea în funcție în vederea sprijinirii agenților economici care derulează exporturi.
Vă mulțumesc.
Aștept răspuns în scris.
Senator de Maramureș, Severica Rodica Covaciu.
din județul meu. Cer explicații Domniei Sale în legătură cu obstacolele tehnice admise pe tronsonul feroviar Deva–Vințu de Jos.
Stimate domnule ministru,
Este condamnabil faptul că, deși în România se construiește infrastructură de transporturi foarte lent și foarte scump, calitatea obiectivelor de investiții noi este extrem de proastă. Nu este prima dată când proiecte majore, aflate pe coridoare prioritare ale Uniunii Europene, fie au vicii de construire, fie sunt construite cu ajutorul unor soluții tehnice proaste, care în loc să crească viteza de deplasare a călătorilor și mărfurilor o fac mai redusă.
De exemplu, specialiști în domeniul infrastructurii de transporturi semnalează faptul că pe tronsonul de cale ferată, așa-zis rapidă, dintre Deva și Vințu de Jos constructorul a prevăzut, prin proiectul tehnic, mai multe soluții care, în practică, se dovedesc a încetini trenul, cu restricții importante ale vitezei, astfel încât, deși ar trebui, după normativ, să circule cu 160 de kilometri pe oră, el circulă... acoperă o distanță de 50, circa 50, de kilometri într-o oră și jumătate. Îl întrece bicicleta!
Așadar, vă întreb, domnule ministru: cine a acceptat soluția tehnică de a amplasa, pe o distanță de 50 de kilometri, nu mai puțin de 10 treceri la nivel cu calea ferată, în condițiile în care linia este linie de mare viteză?
Vă întreb dacă veți impune constructorului să elimine de pe parcursul tronsonului de cale ferată dintre Deva și Vințu de Jos trecerile la nivel și să le substituie cu pasaje subterane, cea mai ieftină și mai sigură soluție, astfel încât să nu fie perturbat nici traficul feroviar și nici cel rutier.
În condițiile în care ritmul lucrărilor se desfășoară destul de lent, vă solicit să prezentați un termen ferm pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul Deva–Vințu de Jos.