Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2011
procedural · adoptat tacit
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 15
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte Ioan Stanomir. Raportul comisiei este de respingere a proiectului de lege. Proiectul de lege are caracter de lege ordinară, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot pe raport și vot final, după ora 12.00.
La punctul 13 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Pentru raport, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Inițiator, Ministerul Justiției.
Este prezent la dezbateri domnul Gabriel Tănăsescu, secretar general.
- Aveți cuvântul, domnule secretar general. Microfonul 8.
## **Domnul Gabriel Tănăsescu** _– secretar general în Ministerul Justiției_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar a relevat că, de la data intrării în vigoare și până în prezent, a constituit un impact pozitiv major în materializarea accesului efectiv la justiție.
La data adoptării sale, instituția ajutorului public judiciar s-a fundamentat, în esență, ca finanțare pe o serie de venituri, care, de la acea dată, intrau în bugetul statului. Era vorba de taxele judiciare de timbru, de amenzile judiciare și de impozitele încasate din onorariile avocaților, notarilor și executorilor judecătorești.
Ulterior, în anul 2009, prin Legea nr. 76/2009, aceste venituri au fost trecute la bugetele locale.
În consecință, s-a simțit nevoia să se reconsidere categoriile de persoane cu vocație să obțină ajutorul public judiciar, dată fiind imposibilitatea de a finanța ajutorul public judiciar, pe considerentele apariției Legii nr. 76/2009. Așa fiind, s-a propus scăderea plafonului maxim de venit sub care justițiabilii au dreptul de a obține sprijin de la stat și, de asemenea, s-a propus, prin proiectul de lege, reducerea plafonului maxim în limita căruia se acordă ajutorul public judiciar. Vreau să mai precizez că Guvernul este de acord și cu amendamentele stabilite în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.