Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Petru Șerban Mihăilescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
La fel ca domnul Popescu, am participat și eu la multe dezbateri privind Legea minelor. Eu nu voiam decât să fac un apel la mai multă relaxare în luările noastre de cuvânt, nu că nu aș fi împotriva unei asemenea abordări, dar e mult prea dinamică. Nu ne putem opri însă la ideea că, în multe rânduri, autoritățile locale, mai ales cele din zone dependente strict de acest lucru, au cerut succesiv ori o cotă-parte din redevență, ori un impozit suplimentar, ori o altă realocare a sumelor care se duc la bugetul statului. Deci este o dorință pe care nu aș vrea... Nu fac parte dintre inițiatori, dar nu aș vrea să condamnăm în plen niște oameni că s-au gândit dacă, de exemplu, o anumită zonă are mai multe izvoare termale, care nu sunt chiar răspândite precum uraniul și petrolul pe teritoriul țării, acele izvoare termale să aparțină zonei respective.
Nu cred că putem să facem procese de intenție dacă nu știm exact ce au vrut domnii aceia. Eu insist pentru mai multă relaxare la asemenea luări de poziție, mai ales din partea colegilor domnului Hașotti.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.