Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2016
Declarații politice · respins
Gigel Sorinel Știrbu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
La fel ca și precedentul proiect legislativ, și acesta este semnat de toți membrii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Cameră.
Spunea domnul Márton Árpád mai devreme că este un procent mic. Dar mai bine să fie o sursă de finanțare care să nu depindă de culoarea politică a guvernelor care se tot plimbă pe la Palatul Victoria, mai bine să fie o sursă sigură pentru cultura românească, indiferent de, nu știu, culoarea politică sau de interesul sau viziunea ministrului culturii.
Ca atare, ceea ce se întâmplă astăzi, ceea ce se întâmplă astăzi prin votul dumneavoastră, așa cum spuneam și mai devreme, este, totuși, o reparație morală, pentru că fiecare dintre dumneavoastră, în colegiile pe care le reprezentați, în localitățile în care locuiți, știți că sunt monumente istorice de mare importanță arhitecturală și patrimonială care nu pot fi reabilitate din lipsă de fonduri.
În ultimii ani de zile, Oficiul Național al Monumentelor Istorice sau Institutul Național al Patrimoniului a suferit din această cauză. Această tăiere de fonduri de la această instituție a făcut ca multe din aceste monumente istorice din România să aibă de suferit.
Ca atare, Partidul Național Liberal, reprezentanții Partidului Național Liberal vor vota această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.