Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2011
other · adoptat
Minerva Boitan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Mă iertați, am crezut că s-au terminat întrebările. Mulțumesc.
Interpelarea este adresată doamnei ministru Sulfina Barbu, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Printr-o dispoziție a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau printr-un ordin de ministru, s-au derulat, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sibiu, o serie de controale pentru verificarea corectitudinii încadrării în grad de handicap. Ca urmare a acestor controale, dumneavoastră, doamnă ministru, ați declarat public existența unui număr impresionant de certificate false.
Vă prezint, în continuare, un astfel de certificat, care aparține unei persoane cu două membre amputate, respectiv membrul superior stâng și membrul inferior drept, ambele în treimea superioară, motivat, printre altele, prin neprezentare la termenele stabilite. Facem prezentarea unui caz cu posibilități reduse de deplasare și cu handicap ireversibil, căruia prin Decizia nr. 662 din 31.10.2011 i s-a suspendat dreptul la prestații sociale. Indicativul dosarului este 293147.
Având în vedere cele expuse anterior, doamnă ministru, vă rog următoarele:
– să precizați conform căror dispoziții și criterii, într-o anumită situație, un handicap locomotor grav devine neîncadrabil în grad de invaliditate și i se suspendă drepturile conferite de lege, mai ales când vorbim de un certificat cu termen permanent;
– să prezentați componența Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și criteriile de profesionalism în domeniu, ce specialiști fac parte din comisie și cum explicați dificultatea recunoașterii unui handicap locomotor;
– să prezentați motivele pentru care nu apare în fundamentarea dispoziției de sistare și ordinul ministrului conform căruia se fac aceste reevaluări;
– vă rog să-mi puneți la dispoziție o copie a procesuluiverbal de control al Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap nr. 16.224 din 11.10.2011;
și, în final,
– care sunt motivele pentru care dispoziția nu este avizată de Serviciul juridic și contencios.
Vă solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.