Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2016
other · respins
Iolanda Mihaela Stăniloiu
Discurs
Prin prezentul proiect de ordonanță de urgență se propun următoarele: modificarea art. 2, în sensul eliminării vârstei maxime până la care se poate acorda stimulentul educațional sub formă de tichete sociale de grădiniță, precum și a vârstei minime de la care se poate beneficia de acest drept; reglementarea termenului-limită până la care se poate solicita stimulentul educațional sub formă de tichete sociale de grădiniță pentru toți copii înscriși la grădiniță în anul școlar 2015–2016, respectiv 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Față de cele prezentate, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nu susține raportul comun de respingere a proiectului de lege și precizăm că prezenta ordonanță de urgență produce efecte de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, 13.05.2016.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.