Marin Burlea

Mulțumesc, domnule președinte.

Misiunea mea este relativ ușoară, pentru că abordez un subiect pe care l-a prezentat și colegul meu anterior, dar viziunea mea și postura mea de medic mă fac să am din alt unghi analiza făcută. Deci declarația se numește „1 octombrie – Ziua internațională a vârstnicilor”.

De multe ori, societatea tratează vârstnicii ca pe niște cetățeni-problemă, dependenți economic de stat și instituțiile statului și sunt văzuți ca o categorie inactivă, vulnerabilă, o povară pentru ceilalți. Definiția persoanei vârstnice nu trebuie să stigmatizeze pe nimeni și nici să definească o categorie de oameni vulnerabili și marginalizați, până la urmă, pentru că viața arată, în fiecare zi, că orice categorie de vârstă are doza ei de vulnerabilitate, iar viața, în sine, îl transformă pe cel care astăzi este tânăr, peste un număr de ani, în bătrân.

Imediat după 1990, populația României a început să scadă constant și asta e problema pe care aș vrea să o supun meditației.

Asistăm, mai mult sau mai puțin contemplativ, la o depopulare a României. Orice strategie economică fără un segment de populație tânără și activă este iluzorie, este fantezistă. Previziunile pentru 2030 arată că populația va fi de maximum 20 de milioane. Părerea mea este că aceasta este o eroare statistică. 16 milioane este o cifră la care trebuie să ne gândim mai mult, din care 4 milioane sunt de vârsta a treia. Toate statisticile arată că în 2060 România ar urma să aibă 35% din populație peste 65 de ani și 13% peste 80 de ani. E clar că e un motiv de preocupare, de îngrijorare, în același timp de grijă pe care trebuie să o avem față de acest segment populațional.

Cele mai multe persoane din categoria vârstnicilor trăiesc în mediul rural. Nu au facilități precum apă curentă, racord la gaze, canalizare, baie și așa mai departe, iar nivelul de trai al acestora este mult mai scăzut. Cel mai adesea ei sunt singuri, fără ajutor și eu cred că societatea are datoria să găsească soluții pentru ei. Cea mai mare parte a lor, cum spuneam, sunt pensionari. Unii sunt activi, între 65 și 74 de ani, cam 17,6%.

Cu toate aceste neajunsuri, în România persoanele vârstnice sunt privite și tratate într-un mod ceva mai pozitiv, comparativ cu alte state europene, unde se consideră că, din punct de vedere economic, o societate cu populație vârstnică crescută are cheltuieli mai mari. Și asta este realitatea, dar este normal să fie așa.

Dorința românilor este ca societatea să acorde mai mare atenție drepturilor și problemelor persoanelor vârstnice: adoptarea de legi și măsuri care să ducă la întinerirea populației, evident, nu prin pierderi din segmentul la care am făcut referire, ci printr-o natalitate care trebuie stimulată prin măsuri legislative și care să echilibreze piramida vârstelor, găsind soluții de creștere demografică, și, în același timp, asigurarea stabilității populației tinere la noi prin oferte legate de locuri de muncă. Într-o societate civilizată, tinerii pot beneficia – și așa e corect – de experiența și de cunoștințele vârstnicilor și vârstnicii garantează continuitatea unor valori ancestrale. Vă mulțumesc.