Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 iunie 2025
other · respins
Cătălin-Daniel Fenechiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Mulți dintre noi știm, câinele este cel mai bun prieten al omului. Pe de altă parte, să iei viața cuiva, chiar și a unui animal, este un lucru extrem de urât.
În momentul în care discutăm de politici publice în materie de câini, poate că cel mai important lucru este să cunoaștem nu doar realitatea, ci și perspectiva reală, legală a identificării unei soluții. Am stat și m-am gândit mult, făcând analiza acestei legi, cât s-au gândit colegii care au inițiat-o* și cum ar putea fi pusă în practică. Pentru că, din modul cum a fost redactată, rezulta că o parte din câinii care nu puteau să-și ia certificatul de origine, care erau în curțile unor oameni, erau într-un pericol în care, ca să respecți legea, trebuia ca organul de aplicare să sară gardul*, iar, dacă nu săreai gardul, nu puteai respecta legea.
Eu cred că asemenea proiecte de lege trebuie făcute în colaborare cu autoritățile publice, făcute cu specialiștii și trebuie făcute, în special, pe ideea să nu omorâm câinii. Câinii sunt suflete, sunt prietenii oamenilor și cred că cel mai important lucru este să nu-i omorâm, să-i salvăm