Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2013
Informare · adoptat tacit
Gheorghe Flutur
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. N-am să intru în polemică.
Mi-a pronunțat numele domnul coleg și aș vrea să spun că, începând cu suspiciunea dumneavoastră că susținem chiaburii sau cum îi numiți, clasa de mijloc... de la două hectare în sus, cred că trebuie să luptăm toți, să încurajăm oamenii să aibă de la două hectare sau de la două animale în sus.
Însă aș vrea să vă dau un exemplu, să vedeți că am înțeles foarte bine, despre impozitarea multiplă. De exemplu, un învățător de la țară care are ghinionul să aibă peste două hectare de pământ și îl lucrează el, pe lângă faptul că plătește CAS, că este salariat, învățătorul plătește CAS și pe două hectare de teren și, dacă are și trei vaci, mai plătește și pe alea.
Deci vă rog să observați această impozitare în cascadă. De asta am vorbit și am atras atenția de la tribuna Senatului, și este bine să se știe aceste lucruri.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.