Emilian Valentin Frâncu

Mulțumesc, domnule președinte.

N-aș fi dorit să intervin, dar m-a provocat domnul secretar de stat Tánczos.

Ce aș dori să spun? Este, într-adevăr, o idee salutară, poate, pentru viitorul cercetării românești, aceea de a intra, într-un fel, în regulile economiei de piață. Piața să regleze. Dacă e bun un institut de cercetări și are comenzi, trăiește, dacă nu, moare.

Este un punct de vedere cu care aș putea să fiu de acord, doar că vreau să-i dau două exemple care, într-un fel, contrazic această idee. În județul Vâlcea există două institute de cercetare. Mai bine spus, existau. Era Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea, care a reușit să trăiască în continuare, să existe și să-și păstreze locul fruntaș în Europa prin contractele pe care le-a făcut cu producători din Statele Unite, din diverse țări ale lumii, piața românească fiind aproape închisă, și Institutul de CercetareDezvoltare pentru Viticultură și Vinificație, care, practic, a murit. De ce? Pentru că nu numai Guvernul acesta, și celelalte guverne au alocat cercetării sume extrem, extrem de mici. Dar dacă înainte se mai alocau totuși sume, se ajunsese la aproape 1% din PIB, acum sumele sunt inexistente.

Și vreau să vă spun că fără un sprijin totuși, în momentele dificile prin care trece un institut de cercetare, acestea mor. Până vin producătorii să facă comenzi, până când se intră în normalitate, cum spuneți dumneavoastră, piața să regleze, eu cred că totuși statul român are datoria să-și păstreze acele elite pe care cu mare greutate le-a format și pe care riscăm să le pierdem.

Generațiile care vor veni vor avea o părere extrem de proastă despre noi, că nu am reușit să păstrăm filonul ancestral românesc în agricultură și să sprijinim acest sector care poate că ar fi pentru noi foarte eficient.

Mulțumesc.