Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2018
Declarații politice · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Noi am votat împotriva propunerii făcute de liderul Grupului USR dintr-un motiv foarte simplu: raportul a fost prezentat, faptul că președintele Comisiei de mediu și al acestei subcomisii de anchetă nu este prezent nu este de natură să țină pe loc plenul Senatului. E adevărat că acest raport – care semnalează o serie întreagă de lucruri grave și cu adevărat îngrijorătoare – nu a fost dezbătut la Comisia de mediu. Nu a făcut obiectul unei dezbateri nici măcar între membrii subcomisiei. El a fost întocmit de președintele Comisiei de mediu și prezentat, spre luare la cunoștință, celorlalți colegi.
Eu cred că problemele sunt suficient de serioase. Eu nu pun la îndoială buna-credință a domnului senator Coliban și onestitatea demersului său. Procedura parlamentară de dezbatere ar fi obligat însă ca aceste chestiuni..., repet, unele dintre ele grave, de natură să îngrijoreze în modul cel mai serios cu privire la potențiala poluare a mediului prin managementul defectuos al gestiunii deșeurilor de către autoritățile locale, ar trebui să facă obiectul unei dezbateri, în primul rând, între membrii subcomisiei de anchetă și, în al doilea rând, între membrii comisiei de specialitate, respectiv Comisia pentru protecția mediului.
Remarc faptul că cele mai grave lucruri, recordurile nedorite în materie de potențial pericol sunt cele de la Cluj și Brașov. Autoritățile locale nu numai că au eșuat dramatic în gestiunea deșeurilor periculoase la Pata-Rât, în primul rând, la Cluj, ci continuă aceeași stare de lucruri, în ciuda semnalelor repetate, trase în primul rând de ONG-urile de specialitate, precum și de autoritățile de resort. Situația este gravă și în alte locuri din țară. E mai puțin gravă, în sensul că sunt doar avertismente de potențial pericol, în ceea ce privește nordul capitalei și alte localități.
De aceea eu cred că o asemenea dezbatere nu o putem duce direct în plen, înainte să facă obiectul unei cercetări în amănunt la nivelul Comisiei pentru protecția mediului, așa cum se întâmplă, cum s-a întâmplat întotdeauna.
De aceea, încercând să găsim soluții constructive pentru aceste probleme, pentru a nu le transforma în tribune politice sau de imagine individuală, vă rog să fiți de acord să nu ne însușim acest raport așa cum a fost prezentat, să solicităm subcomisiei de anchetă și Comisiei de mediu refacerea întregii documentații, fundamentarea amănunțită și dezbaterea la nivelul celor care se ocupă, ca o comisie de resort în Senatul României, de această chestiune. În forma actuală suntem mult devansați, mult prematur, nu avem informațiile complete, nu avem dezbaterea și analiza amănunțită, de aceea am fi într-o eroare politică și am da un vot doar de imagine. Problemele sunt mult mai concrete, mult mai practice și ele reclamă mai mult decât o simplă imagine, un simplu vot de imagine sau de asumare de merite individuale.
De asemenea, dincolo de semnalele trasate, nu am identificat soluții concrete prin care să venim în sprijinul autorităților locale, cu soluții legislative sau cu semnale către Executiv. Eu cred că, la un asemenea subiect, Ministerul Mediului ar trebui să fie prezent, ar trebui să fie parte a dezbaterii în mod direct și acest lucru ar fi trebuit făcut la nivelul Comisiei pentru mediu.