Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2010
procedural · respins
Petru Șerban Mihăilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Noi nu susținem această inițiativă și nu e vorba aici de procent, că e 10, 12, 14 sau 16%. Poate să fie și 4%, idee avansată de un coleg de la Camera Deputaților, poate să fie oricât, noi nu susținem procedura, în sensul că o măsură atât de importantă ar fi trebuit să fie tratată din punctul de vedere al ministerului, din punctul de vedere al Legii responsabilității fiscale, din punctul de vedere al acelui consiliu care a fost înființat și care trebuie să vegheze la bunul mers al finanțelor noastre.
Eu nu cred că ne putem permite asta, indiferent de lege. Noi putem face mâine o propunere foarte bună și care ar avea un mare impact în rândul sindicatelor: de exemplu, să creștem salariul mediu la 850 de lei. Nu ne costă nimic. Și să fac o teorie, la fel de elaborată ca a domnului senator Urban, ce înseamnă impozite la nivelul țării, reducerea deficitului, și am avea numai avantaje dacă ridicăm salariul minim la 850 de lei.
Sau, începând de la data nu știu care, renunțăm la un alt aspect, fiind unica țară europeană care acordă subvenții pentru ca anumite părți de populație, într-adevăr cu probleme, să ardă gaze naturale la sobă. Este o noutate absolută, pe care o menținem.
Asemenea idei pot fi multe.
Părerea mea este că o cotă unică nu se poate schimba sub această formă, a unei propuneri cu un articol. Un salariu mediu pe țară nu se poate schimba cu o propunere legislativă. Trebuie, dacă dorim într-adevăr să facem ceva...
Și vedeți ce se întâmpla până ieri în Irlanda, de astăzi în Portugalia. Situația este extrem de delicată și nu putem să facem asemenea mișcări necontrolate, foarte repede, într-un domeniu atât de sensibil.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.