Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Mora Ákos Daniel
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Nu intenționam să iau cuvântul, dar văd că se duce discuția într-o zonă care nu este absolut deloc corectă. Și vă spun în cunoștință de cauză, pentru că această nebunie a datoriilor la nivelul autorităților locale, care s-a întâmplat în ultimii ani, practic, a creat falimente la rând la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii. Iar această măsură de astăzi este, de fapt, o măsură foarte corectă din punctul de vedere al obligării autorităților care au angajat cheltuieli să le plătească. Atât și nimic mai mult. Orice altă discuție vizavi de această chestiune este o discuție pur politică.
Cu alte cuvinte, toți cei care au angajat cheltuieli trebuie să le plătească, iar această măsură vine foarte clar în ajutorul lor, prin a le acorda un împrumut. Și nu este subvenție care nu se mai întoarce, practic, este un împrumut cu o dobândă preferențială, tocmai în a-i încuraja și a plăti aceste datorii, pentru că, în acest moment, există foarte multe datorii la nivelul acestor întreprinderi mici și mijlocii, care, practic, au falimentat în multe zone.
Și vă mai spun un lucru, pe care l-am mai spus și ministrului finanțelor publice, și anume: există arierate încă necunoscute și sunt lucrări încă nefacturate în acest moment tocmai datorită acestei chestiuni și a faptului că nu s-au plătit ani la rând aceste datorii angajate la nivelul autorităților. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.