Emil Marius Pașcan

Mulțumesc, domnule președinte.

Nu voi genera, pentru că invoc niște argumente cât se poate de necesare și logice.

S-a făcut vorbire despre mine punându-mi-se o etichetă, un stigmat, că aș manifesta o ură viscerală împotriva unei minorități.

Oameni buni, să fim serioși, ca prefect, ca senator și, azi, ca deputat, am pledat și voi pleda întotdeauna pentru armonie, concordie, înțelegere, comuniune între români, maghiari și celelalte minorități care trăiesc pe acest pământ binecuvântat al României.

Eu vă întreb pe toți, retoric: când manifești ura viscerală? Când pledezi pentru aceste valori, pentru încredere reciprocă, pentru frățietate, pentru a trăi împreună, sau în momentul în care pledezi consecvent pentru a-i separa pe români de maghiari de pe băncile școlii, chiar mai devreme, din creșă, din grădiniță, pentru a înființa instituții separate, de parcă noi, românii, am fi ciumați? Când fugi continuu de această înțelegere și concordie care ar trebui să caracterizeze spațiul transilvan multicultural și cauți absolut premeditat, consecvent, separatismul etnic? Mai departe îl treci în liga superioară...