Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2013
Informare · respins
Vasile Cosmin Nicula
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă eșalonarea plății despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, respectiv Legii nr. 393/2006, în tranșe anuale egale, pe o perioadă de 10 ani, precum și modificarea actelor normative menționate.
Au transmis avize favorabile Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.
În cadrul mai multor ședințe de dezbatere, membrii comisiei au analizat proiectul de lege, avizele, amendamentele prezentate, precum și punctul de vedere transmis de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și au hotărât, cu 8 voturi pentru, să adopte raport de admitere, cu amendamentele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere, cu amendamente, și proiectul de lege.
Amendamentele sunt de competența decizională a Camerei Deputaților.
Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituția României și art. 88 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Senatul este prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.