Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2014
procedural · respins
Petru Alexandru Frătean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat,
Declarația politică de astăzi se intitulează „Avem un răspuns la solicitarea «Bani pentru localități, bani pentru oameni!» – finanțările în cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013”.
Nevoia de finanțări la nivel local este o temă importantă la care am mai făcut referiri, solicitând bani pentru localități, bani pentru oameni. Vreau să remarc cu satisfacție că încep să vină acești bani.
Mai precis, vorbesc despre alocările financiare în cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013, care aduce, sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, o coordonare și implementare unitară a Programului național de dezvoltare locală, practic, suma programelor de dezvoltare la nivel local.
Guvernul Victor Ponta, prin ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, oferă prin acest act normativ viziunea integratoare și cadrul unei abordări corecte, îndreptând nedreptățile pe care le-am moștenit de la guvernarea Boc și în acest domeniu.
Una dintre aceste nedreptăți se referă la faptul că nu a existat o prioritizare a investițiilor. Din păcate, sunt nenumărate situații în care s-au finanțat fântâni arteziene, parcuri futuriste sau bazine olimpice în localități în care oamenii umblă prin noroi până la gleznă sau își cară apa cu gălețile. Finanțarea conform acestei Ordonanțe de urgență a Guvernului nr. 28/2013 aduce în satele noastre, în primul rând, drumuri, apă, canalizare, școli și grădinițe, dispensare și locuri de muncă. Acestea sunt prioritățile corecte.
O altă problemă care trebuia rezolvată este legată de vechea abordare haotică a acestei teme atât de importante și știm bine cum, pe vremea portocaliilor, diverse ministere și autorități, după bunul-plac al conducătorilor acestora, au deschis diverse programe de finanțare cu dedicație pentru primarii lor, generând discrepanțe uriașe la nivel local și pedepsind comunități întregi prin privarea de resurse, doar pentru că liderii lor nu erau băsiști. Nu vrem să continuăm în baza acestui principiu și nu putem fi acuzați în niciun fel de alocarea banilor pe criterii politice, mai ales pentru faptul că principalii beneficiari în ceea ce privește plata arieratelor sunt tot aceia care au avut bani să înceapă proiecte. Vrem însă ca astfel să vindecăm o veche meteahnă: multe lucruri începute și neterminate.
În egală măsură, trebuie să recunoaștem că localitățile cele mai vitregite au fost cele conduse de primari PSD, cei care au dus cu verticalitate anii grei ai opoziției. Acum, trebuie să ne aplecăm atenția și asupra acestor comunități. Sunt multe localități în această situație și în județul Mureș. Este o listă lungă și ar merita să mă refer la fiecare în parte. Chiar dacă nu le nominalizez pe toate acum și aici, voi continua să le susțin pe fiecare în parte și să mă zbat până când proiectele lor vor prinde viață.