Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2010
procedural · respins
Alexandru Pereș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat,
Două lucruri am dori să se îndeplinească, dacă este posibil, sigur, înainte de vot. Este vorba ca aceste buletine de vot, domnule președinte, să fie ștampilate și semnate de către stafful care pregătește buletinele de vot. Este un lucru banal, sigur, dar facem și acest gest.
Pe de altă parte, am o singură rugăminte, domnule președinte, pe procedură, de data aceasta, dacă-mi permiteți.
Sigur, Constituția României, revizuită, prevede la Titlul V, art. 142 alin. (5), următoarele: „Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condițiile prevăzute de legea organică a Curții Constituționale.”, respectiv Legea nr. 147/1992, republicată.
De asemenea, mai există un document, domnule președinte și stimați colegi, Decizia Curții Constituționale nr. 392 din aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial în mai 2007, intrată în vigoare, sigur, tot în luna mai. Reținem următoarele: Curtea Constituțională constată că, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea simplă de voturi, dacă legea fundamentală nu prevede altfel.
Vedeți – și revin la prima mea afirmație privind legea fundamentală, care prevede condițiile prin care se alege un judecător la Curtea Constituțională –, de altfel, art. 5 alin. (4) din Legea 47/1992 specifică expres: „Fiecare Cameră a Parlamentului numește, cu votul majorității membrilor săi, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, în calitatea de judecător persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.”
De această dată, domnule președinte, stimați colegi, sigur, este vorba despre un vot calificat de 69, pentru a nu ajunge în situația în care a ajuns Camera Deputaților, tot la un asemenea vot. Vă rog atât: să rămână în stenogramă, iar noi să convenim pentru numirea unui judecător, este vorba de 69 de voturi. Totuși, este vorba despre un judecător care nu are deasupra lui decât pe Dumnezeu și, bineînțeles, judecă, în anumite situații, inclusiv actele emise de către Parlament, legile, timp de nouă ani de zile. Cred că merită ca acest număr de voturi și această condiție să fie îndeplinite. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.