Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Alexandru Pereș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Onorate colege, Onorați colegi,
Disputa de față nu este pe fondul propunerii legislative și am și spus. Este perfect valabilă, am votat și în comisie, dar lucrurile avansând altfel la noi și, sigur, paralel cu legiferarea din Camera Deputaților, am ajuns într-o situație în care, din punctul meu de vedere și al grupului pe care îl reprezint, trebuie să mergem pe tehnica..., pe normele de tehnică legislativă.
Așa cum spunea și colegul meu, Mario Oprea, în urmă cu o săptămână, cu totul întâmplător și vreau să spun perfect legal, Camera Deputaților trimitea și vota – cu 255 de voturi și doar 24 împotrivă – o inițiativă legislativă, sigur, a colegilor de la UDMR, cu privire la o parte din ce cuprinde, de fapt, inițiativa domnului senator Ion Rotaru.
Solicitarea noastră este perfect legală și, dacă-mi permiteți, o să și citez articolul din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care, la art. 16, la „evitarea paralelismelor”, alin. (1), ne spune: „În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.” Nu vreau să mai continui, deci vedeți că suntem într-o culpă.
Propunerea noastră era doar să retrimitem la comisie pentru eliminarea celor două articole care deja sunt în propunerea legislativă plecată spre promulgare, urmând ca celelalte trei articole modificate să revină în Senat, să fie votate. Nu suntem nici în termenul de adoptare tacită, avem vreme până la mijlocul lunii septembrie. Așa că nu înțeleg de unde această, hai să spunem, opoziție la niște prevederi legale. Și v-am și spus, din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.