Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Ordonanța în discuție are în vedere faptul că prin scrisorile de întrerupere a plăților din luna iulie 2012, dar și prin cea de presuspendare a plăților din luna decembrie 2012, transmise de Comisia Europeană către autoritățile române, nu au mai putut fi decontate cheltuieli din fonduri structurale, ceea ce pe termen mediu și lung are impact asupra gradului de dezangajare automată a fondurilor aprobate României în domeniul transporturilor.
Întrucât pentru evitarea dezangajării fondurilor alocate României în domeniul transporturilor au fost luate o serie de măsuri în ceea ce privește introducerea unor proiecte majore pentru finanțare din Fondul de coeziune, precum linia de metrou a Bucureștiului, dar și Autostrada Sebeș–Turda, dar și a unor proiecte majore pentru finanțare din Fondul european de dezvoltare regională, precum variantele
ocolitoare pentru municipiile reședință de județ, dar și a unor variante ocolitoare pentru localități care sunt situate de-a lungul drumurilor, situate pe traseul drumurilor încadrate în categoria drumurilor naționale.
Se observă, în considerarea faptelor de mai sus, că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Deci se impune elaborarea în regim de urgență a unor reglementări privind unele măsuri financiare pentru asigurarea creșterii gradului de absorbție a instrumentelor structurale alocate României în perioada 2007–2013, miză importantă pentru dezvoltarea României, motiv pentru care Grupul parlamentar al PNL va vota această ordonanță.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.