Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 noiembrie 2013
Camera Deputaților · MO 147/2013 · 2013-11-18
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Proiectul de lege privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia (PL-x 346/2013; retrimis comisiilor)
Dezbaterea Proiectului de lege privind ratificarea Aranjamentului_stand-by_ de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 12 septembrie 2013 și aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie 2013 (PL-x 389/2013; rămas pentru votul final)
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru prorogarea unui termen (PL-x 372/2013; rămas pentru votul final)
· Informare · informare
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· questions interpellations
27 de discursuri
M-am uitat pe camera de luat vederi și l-am văzut pe domnul Cezar Preda, ca niciodată, la prima oră și m-am speriat. M-am gândit că s-a întâmplat ceva. Ori l-au dat afară din PDL, ori a venit mai devreme autobuzul de la Buzău.
Bună ziua, doamnelor și domnilor!
În câteva minute o să începem ședința de plen de astăzi.
O să îi rog frumos să-mi dea prezența.
Aveți ordinea de zi distribuită.
Membrii Biroului permanent vă informez că la ora 18.00 avem un Birou permanent reunit.
Informația nouă este că a venit bugetul de stat. A venit mai devreme decât venea în ultimii ani. Asta e informația nouă.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 407 deputați până în acest moment și-au înregistrat prezența 246, 161 sunt absenți, 87 participă la alte acțiuni parlamentare.
Ca de obicei, pentru început, vă informez că au fost distribuite deputaților, conform art. 94 din regulament, următoarele documente:
– ordinea de zi de astăzi și de mâine, 18–19 noiembrie;
– programul de lucru pentru această săptămână, 18–24;
– lista rapoartelor depuse în perioada 11–18 noiembrie de comisiile permanente sesizate în fond;
– informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente;
– lista cu legile la care puteți să exercitați dreptul de sesizare a Curții Constituționale;
– sumarul Monitorului Oficial.
La ora 18.00 intrăm în prezentarea răspunsurilor la întrebările adresate Guvernului și prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează să fie adresate Guvernului.
Bun. Intrăm în ordinea de zi.
Domnul deputat Victor Paul Dobre, din partea Grupului parlamentar al PNL.
## Domnule președinte,
Permiteți-mi să fac o propunere legată de ordinea de zi, respectiv punctul 14, Proiectul de lege privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să îl retrimitem la comisie.
Punctul 14 de pe ordinea de zi, PL-x 346, retrimiterea la comisie. Termen?
Două săptămâni.
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
## Două săptămâni.
Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele.
Domnule Sturzu, am observat, aveți cravată, sunt extrem de bucuros astăzi.
Vot · approved
Dezbaterea Proiectului de lege privind ratificarea Aranjamentului_stand-by_ de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 12 septembrie 2013 și aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie 2013 (PL-x 389/2013; rămas pentru votul final)
Domnul deputat Tinel Gheorghe, Grupul parlamentar al PDL.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
## Domnule președinte,
Pe procedură, rog plenul și majoritatea să asigure și cel de-al doilea secretar al biroului și, în al doilea rând, vreau să vă spun, tot pe procedură, este a treia oară când amânăm acest proiect de act normativ cu reorganizarea Ministerului Agriculturii. Mai bine spunem că, până nu-și asumă Guvernul răspunderea pe descentralizare, acest proiect de act normativ nu se cade să fie adoptat înainte, pentru că ar intra în contradicție cu asumarea răspunderii, angajarea răspunderii pe descentralizare, și sunt unele lucruri acolo care nu pot fi girate. Și așa ele nu pot fi girate, în plen, dar discuțiile... Dezbaterea pe reorganizarea Ministerului Agriculturii ar genera discuții care cred eu că mâine și-ar găsi răspunsul.
Mulțumesc.
Mulțumesc și eu.
Intrăm pe ordinea de zi.
Proiectul „Ferentari”, nu ne-a venit raportul. Nu avem raportul suplimentar.
3. Mergem mai departe. Proiectul de lege pentru ratificarea Aranjamentului _stand-by_ de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București, 12 septembrie 2013, și aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie anul acesta.
Guvernul României, știți că avem procedură de urgență. Trebuie să ne obișnuim, la sfârșit de an îl vedem pe domnul ministru Gherghina.
Ați venit cu acordul ca să ne obișnuim cu dumneavoastră, așa, în următoarele trei săptămâni.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Gheorghe Gherghina** – _secretar de stat_
_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Este vorba de ultimul acord semnat cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială. Este vorba de un acord pe doi ani, deci din septembrie 2013 până în septembrie 2015. Este un acord de tip preventiv, în sensul că îl vom folosi ca o centură de siguranță, nu vom trage banii de la Comisie și nici de la Fond. Presupune o sumă de două miliarde de euro de la Fond, două miliarde de la Comisie și un miliard de la Banca Mondială.
Prin acest acord România are în primul rând avantajul celor 10 puncte procentuale _top-up_ pe care le atrage suplimentar de la Comisia Europeană. Deci circa 3 miliarde două sute este beneficiul României, în sensul că anul acesta circa 200 de milioane vom lua pe lunile care au rămas pentru acest _top-up_ , la anul vom lua circa un miliard șapte sute și în 2015 circa un miliard trei sute. Deci aceste sume vin suplimentar de la Comisia Europeană, în sensul că nu ne mai cofinanțează numai cu 85 la sută, ne cofinanțează proiectele cu 95 la sută. Deci acesta este principalul avantaj.
De asemenea, avantajul major al acestui acord este credibilitatea pe care ne-o dă pe piețele internaționale, în sensul că reușim să ne împrumutăm cu dobânzi din ce în ce mai mici. Probabil că ați sesizat, ultimul împrumut extern am reușit să-l luăm cu o dobândă de 4,15 la sută. Deci acestea sunt principalele avantaje pentru care vă rugăm să fiți de acord cu aprobarea acestui acord.
Acest acord a avut cinci acțiuni prealabile care au fost îndeplinite în integralitate. Are, de asemenea, 15 criterii de performanță structurale și cele care au fost cu scadență până la această dată au fost îndeplinite.
Vă propunem să fiți de acord cu aprobarea acestui acord și vă stau la dispoziție cu orice alte întrebări. Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule ministru. Comisia pentru buget, finanțe și bănci? Domnule deputat, aveți cuvântul, în numele comisiei.
Îl văd și pe Radu Babuș și-i zic la mulți ani!, astăzi, de ziua lui, să fii sănătos și să ai cât mai multe mandate!
Pe domnul Popeangă îl văd, dacă-l vedeam și pe colegul lui de la Târgu Jiu, pe domnul Weber, îi spuneam și lui la mulți ani, fiind lângă mine la alfabet. Da, pregătește masa domnul Weber, am înțeles, foarte bine.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege privind ratificarea Aranjamentului _stand-by_ de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 12 septembrie 2013 și aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie 2013.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată cu acest proiect de lege spre dezbatere în fond în procedură de urgență.
Conform prevederilor art. 75 alin. (1)–(3) din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege, iar în conformitate cu art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 12.11.2013, fiind prezenți la dezbatere 32 de deputați din totalul de 33 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
La dezbaterea acestui proiect de lege a participat ca invitat, din partea Ministerului Finanțelor Publice, domnul secretar de stat Dan Manolescu.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare acest proiect de lege în forma prezentată de Guvern.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Grupurile politice parlamentare.
Domnule deputat, aveți cuvântul, Grupul parlamentar al PDL.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Pentru că domnul Gherghina, adevăratul ministru de finanțe și în perioada noastră, dar și în perioada dumneavoastră, ne îndemna să susținem acest Acord _stand-by_ cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană, am să încerc și să încep prin a vă citi din expunerea de motive la descrierea situației actuale. Pentru că în ultimii trei ani de zile în spațiul public s-a spus tot de măsurile și de, eu știu, deciziile luate de guvernele Boc și Ungureanu... Se spune așa: „Urmare a evaluării celor două programe economice consecutive anterioare susținute de Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială, s-a remarcat faptul că au fost realizate progrese considerabile în reducerea dezechilibrelor macroeconomice și în reclădirea rezervelor financiare și fiscale.”
E un adevăr, înseamnă, pe care îl recunoașteți public, iată că vă vine rândul să recunoașteți public că măsurile luate de Guvernul Boc în 2009–2010 au fost corecte. Veniți și guvernați în urma acelor măsuri, să știți. Pentru că acum negociați, și v-am spus asta tot public, ați negociat prost cu Fondul Monetar Internațional. Și rolul nostru este să vă atragem atenția că perioadele, și domnul ministru Gherghina aici de față știe, perioadele analizate și supuse dezbaterii nu se compară. Una este perioada 2009–2011 și alta este perioada pe care dumneavoastră o prevedeți acum și încercați s-o anticipați. Nu Fondul Monetar Internațional a venit și a spus să introduceți acciza de 0,7 eurocenți pe litru. Nu Fondul Monetar Internațional a venit și a spus să introduceți impozit pe stâlp. Nu Fondul Monetar Internațional a venit și a spus să actualizați accizele cu rata inflației. Nu Fondul Monetar Internațional..., ci voi, dumneavoastră, pentru că n-ați colectat, îmi cer scuze, nu ați colectat veniturile la nivelul prognozat.
N-avem cum să susținem, n-avem cum să susținem, Partidul Democrat Liberal nu are cum să susțină un asemenea acord care s-a încheiat în urma unei slabe negocieri. Taxe și impozite noi, taxe pe venituri din agricultură, ne pare rău, n-am impus aceste taxe în acea perioadă grea. Și domnul ministru Gherghina știe, că e de față și a fost și atunci când s-au luat deciziile. Niciodată nu am venit cu acestea... din ce în ce...
Domnule deputat, îmi cer scuze că vă deranjez, sesiunea dumneavoastră emoțională este dimineața, marți, la ora 8.
Acum ne întoarcem la aranjament, dacă sunteți împotrivă, veți spune și suntem de acord. Dar discursul emoțional, dimineață la ora 8.
Domnule președinte,
Comentariile dumneavoastră sunt foarte bune, dar atunci când eu încalc regulamentul. Eram la dezbateri generale și nu cred că am depășit un timp stabilit anterior de...
Domnule deputat,
Eu sunt obligat, conform legii, să vă aduc aminte că nu vorbiți despre proiectul de lege la care suntem sesizați. Atât. Dacă îmi dați voie, dacă vă deranjează, vă las să vorbiți până mâine-dimineață. Dar la 8.
O frază și termin. Declarațiile politice să știți că le știu și eu, dar acum discutam de legea care aprobă Acordul _stand-by_ cu Fondul Monetar Internațional, cu Banca Mondială și Comisia Europeană și vă spuneam că în perioada cea mai grea Partidul Democrat Liberal n-a venit să impoziteze absolut tot ce mișcă. Mai aveți să impozitați aerul. Aerul... și îi omorâți pe români.
Mulțumesc.
Domnule deputat, nu fiți nervos, stați în bancă, domnule deputat.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.
Vă mulțumesc.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Trebuie să recunosc că i-am dezamăgit pe cei care au guvernat până acum. Nu este așa cum s-au obișnuit dânșii să negocieze, și anume să mărească TVA-ul cu 5 procente și să taie pensiile și salariile cu 25 la sută. Suntem dezamăgiți că nu putem să vă dăm satisfacție față de negocierile pe care le-ați avut.
Pe de altă parte, vorbind serios, acest nou aranjament _stand-by_ de tip preventiv are în vedere menținerea politicilor macroeconomice sănătoase ale actualului Guvern, stabilitatea sectorului financiar, îmbunătățirea performanței atât în sectorul de stat și, nu în ultimul rând, și cel mai important pentru noi, liberalii, relansarea economiei românești și reluarea ritmului de creștere și dezvoltare a României. Așa cum confirmă raportul Eurostat prezentat de curând.
Noul acord completează asistența financiară acordată României, având o valoare totală de aproximativ 2 miliarde de euro, fonduri ce nu sunt accesate, precum bine știți, ci doar care conferă încredere pe piețele internaționale și pot susține astfel programul economic pentru perioada 2013–2015.
Aduc aminte ceea ce a spus și domnul Gherghina, faptul că la ultimele împrumuturi de pe plan mondial a fost cea mai mică dobândă de după Revoluție până în prezent.
Astfel, Grupul parlamentar al PNL va vota și va susține acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnule deputat, aveți cuvântul, în numele Grupului parlamentar PSD. La Acordul _stand-by_ , vă rog frumos.
Mulțumesc, domnule președinte.
Eu vreau să fac numai câteva remarci. Ne-am săturat în ultima vreme să vedem oameni care în numele negocierii au băgat mâna în buzunarele românilor, și au băgat mâna adânc până la cot, da, și acum vin și se așază la diverse emisiuni cu coatele pe masă și ne explică nouă și ne fac teorii despre negociere.
Eu cred că este foarte bine ceea ce s-a făcut, pentru că tot ceea ce include acest acord nu are nicio legătură cu băgatul mâinii în buzunar la români.
Mulțumesc foarte mult. Alte grupuri parlamentare?
Din sală
#18849Am o întrebare, vă rog!
Nu. Întrebările tot la ora 18.00.
V-am și citit la început. Raportul fără amendamente, la dezbateri generale un singur coleg, așa scrie la regulament. Ați primit în decembrie Statutul deputatului și regulamentul? Ei, atunci... dimineață vă răspunde...
Din sală
#19183Nu am decât o întrebare!
Dimineață.
Domnul vicelider m-a apostrofat că nu am voie să pun doi colegi la dezbateri generale din partea grupului parlamentar. Deci eu v-aș ruga frumos să rezolvați în cadrul grupului parlamentar. Mai am un of...
Vă mulțumesc foarte mult.
Raportul este fără amendamente, doamnelor și domnilor. Are caracter ordinar și este procedură de urgență.
Merge la votul final.
Mulțumesc.
Dacă aveți la următorul proiect de lege și domnul Tinel Gheorghe vă lasă, cu mare plăcere.
Nu aveți cum să puneți o întrebare despre lucrurile care au trecut.
Vă mulțumesc foarte mult. Decât dacă aveți pentru ce. Domnule deputat, vă rog frumos.
Din sală
#19900De ce nu pot să pun întrebarea?
Datorită regulamentului. Citiți-l, am trecut de el! Vă mulțumesc.
Eu nu am voie să dialoghez cu sala.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
7 discursuri
Mulțumesc foarte mult.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci? Domnule deputat, azi e rândul dumneavoastră.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată în procedură de urgență spre dezbatere în fond cu proiectul de lege.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 8 octombrie 2013.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, pentru prorogarea unor termene, cuprinzând următoarele măsuri:
– 50 la sută din dividendele cuvenite statului realizate de SC Antibiotice – SA în anul 2012 constituie sursă de finanțare a programelor naționale de sănătate;
– companiile naționale și societățile la care statul sau unitatea administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar sau la care deține controlul vor avea obligația înștiințării acționarilor asupra cuantumului dividendelor de virat la bugetul de stat sau local, precum și obligația înștiințării organului fiscal competent prin depunerea unei declarații informative.
Și se propune ca termenul la care casele de asigurări sociale transmit Agenției Naționale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuțiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice, respectiv 30 iunie 2013, să fie prorogat până la 31 decembrie 2013.
Membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat în ședința din 12 noiembrie 2013.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun cu majoritate de voturi să supună spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților proiectul de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Grupurile parlamentare. Domnule deputat, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest proiect de lege își propune să corecteze situația actuală privind stingerea obligațiilor de plată de către operatorii economici și companii naționale, și societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și să reglementeze clar mecanismul de declarare și plata dividendelor cuvenite acționarilor.
Companiile naționale și societățile la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic majoritar sau la care deține controlul vor avea obligația înștiințării acționarilor asupra cuantumului dividendelor de virat la bugetul de stat sau local, precum și obligația înștiințării organului fiscal competent prin depunerea unei declarații informative.
Pe de altă parte, se creează baza legislativă pentru ca 50 la sută din dividendele cuvenite statului realizate de SC Antibiotice – SA în 2012 să constituie sursă de finanțare a programelor naționale de sănătate.
De asemenea, se propune ca termenul la care casele de asigurări sociale transmit ANAF-ului o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuțiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice să fie prorogat până la 31 decembrie 2013.
În concluzie, Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților susține adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Alte grupuri parlamentare? Domnule deputat Sturzu, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc mult, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Dragi colegi,
Prezenta lege aduce modificări în ceea ce privește obligația plății dividendelor cuvenite acționarilor în termen de 60 de zile de la depunerea situațiilor financiare anuale de către societățile comerciale la care statul sau unitatea administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul.
Operatorii menționați mai sus au obligația ca până la data de 25 a lunii următoare să informeze organele teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau organele de control ale administrației publice locale, cu scopul încasării acestor dividende.
Este dat ca exemplu SC Antibiotice – SA, care este principalul producător național de medicamente generice, iar statul deține un procent de 53 la sută din acțiuni. Pentru ca activitatea desfășurată de această companie să-și păstreze standardele de calitate, trebuie să se facă investiții continue în cercetare, în dezvoltarea fluxurilor de producție, în amenajarea depozitelor de produse finite, precum și în achiziționarea de tehnologii, conforme cu normele europene aplicabile în industria farmaceutică.
Toate aceste investiții se ridică la suma de 41,5 milioane de euro, iar societatea nu poate suporta aceste cheltuieli în condițiile legislației din prezent.
Acest act normativ se creează ca bază legislativă pentru ca 50 la sută din dividendele cuvenite statului realizate de SC Antibiotice – SA în anul 2012 să constituie sursă de finanțare a programelor naționale de sănătate.
Dacă termenul de scadență, 30 iunie 2013, prevăzut la art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 nu poate fi respectat, trebuie să avem în vedere întărirea disciplinei economico-financiare a operatorilor economici pentru a se evita nedeclararea și virarea la termen a dividendelor cuvenite autorităților administrative publice centrale și locale. Astfel se va diminua presiunea asupra deficitului bugetar general consolidat.
Prezentul proiect de ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în scopul reglementării depunerii la organul fiscal a unei declarații informative privind dividendele cuvenite acționarilor.
Grupurile politice? Nu.
Merge la votul final.
Raportul este fără amendamente.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
25 de discursuri
Domnule ministru, mulțumesc și eu.
Domnule președinte, din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, aveți cuvântul.
Mulțumesc.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru optimizarea fluxurilor financiare care să asigure fondul necesar la nivelul autorității de certificare și plată, al autorităților de management pentru efectuarea plăților într-un termen cât mai scurt, cu efect asupra accelerării absorbției fondurilor alocate României.
Aceste măsuri au în vedere extinderea aplicabilității mecanismului decontării cererilor de plată pentru condițiile specifice programelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, reducerea termenului de procesare a cererilor de rambursare de la 45 de zile lucrătoare la 20 de zile lucrătoare și, de asemenea, asigurarea funcționalității sistemului mecanismului cererilor de plată pentru toți beneficiarii finali, alții decât instituțiile finanțate integral din bugetele centrale, precum și pentru beneficiarii din mediul privat.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun cu unanimitate de voturi supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege.
În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult. Grupurile politice parlamentare. Doamna deputat, aveți cuvântul. Doamna deputat, vă dau cuvântul imediat. E ziua doamnelor.
Mulțumesc, domnule președinte.
Ordonanța în discuție are în vedere faptul că prin scrisorile de întrerupere a plăților din luna iulie 2012, dar și prin cea de presuspendare a plăților din luna decembrie 2012, transmise de Comisia Europeană către autoritățile române, nu au mai putut fi decontate cheltuieli din fonduri structurale, ceea ce pe termen mediu și lung are impact asupra gradului de dezangajare automată a fondurilor aprobate României în domeniul transporturilor.
Întrucât pentru evitarea dezangajării fondurilor alocate României în domeniul transporturilor au fost luate o serie de măsuri în ceea ce privește introducerea unor proiecte majore pentru finanțare din Fondul de coeziune, precum linia de metrou a Bucureștiului, dar și Autostrada Sebeș–Turda, dar și a unor proiecte majore pentru finanțare din Fondul european de dezvoltare regională, precum variantele
ocolitoare pentru municipiile reședință de județ, dar și a unor variante ocolitoare pentru localități care sunt situate de-a lungul drumurilor, situate pe traseul drumurilor încadrate în categoria drumurilor naționale.
Se observă, în considerarea faptelor de mai sus, că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Deci se impune elaborarea în regim de urgență a unor reglementări privind unele măsuri financiare pentru asigurarea creșterii gradului de absorbție a instrumentelor structurale alocate României în perioada 2007–2013, miză importantă pentru dezvoltarea României, motiv pentru care Grupul parlamentar al PNL va vota această ordonanță.
Doamna deputat, aveți cuvântul.
Am spus, sunt două distinse doamne. Scăpăm de guvernare, după aia merge opoziția.
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi,
Având în vedere faptul că 2013 reprezintă un an crucial pentru România în contextul crizei economice, Guvernul României urmărește ca prioritate strategică fundamentală creșterea absorbției fondurilor structurale și de coeziune.
În acest sens, este necesară utilizarea în integralitate a celor 6,5 miliarde de euro alocați României în anul 2013, pentru a evita riscul de dezangajare automată a acestor fonduri.
În ceea ce privește procesul de implementare a programelor operaționale, s-au identificat probleme cu impact direct asupra absorbției instrumentelor structurale, prezenta ordonanță de urgență propunându-și astfel modificarea actualului cadru legislativ, menită să contribuie substanțial la absorbția fondurilor europene prin completarea cadrului general privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, Ordonanța de urgență nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 36/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Prin promovarea acestui act normativ, se urmărește astfel disciplinarea fluxurilor financiare care se derulează în relația dintre autoritățile de management și beneficiarii de fonduri externe nerambursabile eligibili pentru finanțare din bugetul POS Transport, în vederea creșterii absorbției fondurilor structurale și evitării pierderilor de fonduri prin dezangajare automată.
Neadoptarea unor măsuri adecvate care să asigure un flux de numerar la dispoziția beneficiarilor poate conduce la blocarea proiectelor, la rezilierea contractelor de finanțare și, implicit, la dezangajarea sumelor alocate programelor operaționale de către Comisia Europeană, lucru pe care nu cred că ni-l mai permitem.
De aceea, susțin adoptarea acestui proiect de lege. Mulțumesc.
Doamna deputat, vă mulțumesc. Domnul deputat Márton Árpád.
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Există o vorbă „Graba strică treaba”. Iată, ne aflăm la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2013, care dorește să modifice Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009. Este punctul 5 de pe ordinea de zi.
Din punctul meu de vedere, putea să mai aștepte Guvernul cel puțin încă opt ordonanțe de urgență, pentru că la punctul 6 avem Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2013, care modifică aceeași Ordonanță nr. 64/2009, trecând dincolo de faptul că este o ordonanță de urgență adoptată de guvernarea PSD–PDL, adică tot de dumneavoastră. Era mai bine să chibzuiți o dată bine și n-am fi avut nevoie de aceste două ordonanțe din 2013. Unu.
Doi. De obicei, din păcate, foarte multe guverne fac aceeași greșeală, uneori își modifică ordonanțele de urgență într-o singură lună de trei ori. Dar atunci când Camerele, sau cel puțin Camera Deputaților, adoptă aceste ordonanțe, adoptă ordonanța ultimă venită din partea Guvernului, introduce prevederile din ordonanțele celelalte, ca să fie mai ușor de urmărit legislația din România.
Iată că avem la punctele 5 și 6 adoptarea ambelor ordonanțe de urgență de modificare a aceleiași ordonanțe de urgență, separat, fiecare în forma adoptată de Senat.
Ca atare, încă o dată spun: „Graba strică treaba”. E mai bine să gândiți de două ori înainte de a tăia o dată. Vă mulțumesc.
Nu putea! Nu înțelegeți, că nu vă pricepeți la fonduri europene. Îmi cer scuze că vă spun.
Domnule președinte,
Dacă vorbiți dumneavoastră așa...
Nu aveți de unde să știți. Domnule deputat...
...atunci eu zic că dumneavoastră nu vă pricepeți...
Domnule deputat, nu avea de unde să știe Guvernul și nimeni din Ministerul pentru Afaceri Europene ce se negociază peste trei săptămâni.
...la modul cum trebuie să legifereze Parlamentul României.
Odată un bun câștigat în afaceri europene, îți iei această aprobare. E o chestie foarte simplă, ar trebui să știți. Deci fondul pe care dumneavoastră îl criticați nu e corect.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
## Domnule deputat,
Cu o singură precizare. Sunt două chestiuni diferite care se fac în urma negocierii cu Uniunea Europeană, una este extinderea programului și alta este plata pentru beneficiari. Cine se pricepe la fonduri europene înțelege foarte clar acest lucru. Modificările în zonă se fac numai cu acordul Comisiei, după ce ai negociat cu ei. O să discutăm la următorul punct. O să vedeți la următorul punct.
Domnule președinte, nu vă supărați. Drept la replică!
Vă rog. Nu, am vrut să vă informez că despre asta este vorba.
Cele două ordonanțe au fost adoptate la o diferență destul de mică de timp și modifică aceeași ordonanță care...
Normal. Domnule deputat...
Ca atare, putea fi modificată de aceeași ordonanță.
Aici, la descrierea situației actuale, în expunerea de motive, se spune așa: „În acest sens, este necesară utilizarea în integralitate a celor 6,5 miliarde euro alocați României în anul 2013 pentru a se evita riscul de dezangajare automată a acestor fonduri.”
După câte știu eu, anul acesta, Guvernul și-a propus 12,6 miliarde de lei la buget și a absorbit, mi se pare, 5,6 miliarde; cam jumătate. Eu nu cred că măsurile pe care dumneavoastră le propuneți prin Ordonanța nr. 76 vor crea predictibilitate și încredere în mediul de afaceri pentru a crește gradul de absorbție. Și, așa cum spunea și colegul meu de la UDMR, puteați să suprapuneți cele două inițiative și să aveți o singură modificare a Ordonanței nr. 64, nu două acte normative, pentru că până la urmă ceea ce modificați este un singur act normativ.
PDL nu va vota, nu va susține acest proiect de act normativ.
Mulțumesc.
Am înțeles. Mulțumesc foarte mult.
Dacă sunt alte luări de cuvânt la dezbateri generale? Domnule ministru,
V-aș ruga frumos pe dumneavoastră să explicați. Colegii mei n-au înțeles ce le spun eu.
Cea de-a doua ordonanță de urgență surprinde faptul că în prima parte, cel puțin, plata salariilor în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane nu a fost agreată cu Comisia Europeană, urmând ca, în faza a doua, Ordonanța nr. 86 să surprindă tocmai posibilitatea de a aplica mecanismul cererii de plată și pentru plata salariilor și altor tipuri de indemnizații în cadrul proiectelor POS DRU. Vă mulțumesc.
Mulțumesc și eu foarte mult. Dacă mai sunt luări de cuvânt? Nu.
Raportul este fără amendamente. Merge la votul final. Domnule ministru, un singur amendament. Este Ordonanța nr. 84.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
6 discursuri
## Domnule președinte,
În afară de aspectele pe care vi le-am prezentat, și anume faptul că am urmărit să acoperim și posibilitatea de a acoperi salariile pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ordonanța mai prevede și o reducere a termenului de procesare a cererilor de rambursare, de verificare a cererilor de rambursare, de la 45 de zile la 25 de zile, ceea ce, de asemenea, se înscrie între măsurile de fluidizare a parcursului unui proiect european.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu. Dezbateri generale.
Domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe. Scuzați-mă!
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect.
Proiectul de lege este supus dezbaterii și are ca obiect de reglementare următoarele:
– introducerea ca beneficiar eligibil în cadrul POS T, din bugetul Ministerului Transporturilor, a SC „Metrorex” – SA și a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători – SA, transferarea de la Ministerul Transporturilor și
introducerea ca beneficiar eligibil din bugetul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România;
– introducerea prevederii ca în bugetul ordonatorului de credite cu/sau fără rol de autoritate de management obiectivele de investiții noi să fie introduse în titlul de cheltuieli aferente proiectelor de investiții cu finanțare din fonduri externe neramursabile;
– extinderea aplicabilității mecanismului decontării cererii de plată tuturor categoriilor de beneficiari ai proiectelor finanțate prin fonduri europene nerambursabile, inclusiv beneficiarii privați;
– includerea în categoria documentelor justificative necesare decontării a facturilor de avans prevăzute în contractele de achiziții publice aferente proiectelor implementate.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun cu unanimitate de voturi supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, în forma adoptată de Senat.
Mulțumesc. Dezbateri generale. Domnule deputat, aveți cuvântul.
## Domnule președinte,
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2013 sunt reglementate o serie de măsuri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, care să permită în final creșterea absorbției fondurilor structurale și de coeziune.
Modificările propuse vizează extinderea aplicabilității mecanismului decontărilor cererilor de plată pentru condițiile specifice programelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și asigurarea operativă a fondurilor și resurselor necesare autorităților de management pentru efectuarea tuturor tipurilor de plăți în cadrul contractelor, deciziilor, ordinelor de finanțare, cu efect asupra gradului de absorbție.
Ca măsură de accelerare a absorbției a fost redus termenul de procesare a cererilor de rambursare de la 45 de zile lucrătoare la 20 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar.
Având în vedere că neadoptarea acestor măsuri poate crea dificultăți în absorbția fondurilor europene, Grupul PNL din Camera Deputaților susține și va vota acest proiect de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2013.
Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.
Raportul este fără amendamente, merge la votul final.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
14 discursuri
Mulțumesc și eu, domnule ministru. Domnule președinte,
Aveți cuvântul în numele comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2013 privind unele măsuri în vederea contractării serviciilor de consultanță pentru privatizarea Societății Comerciale „Romtelecom” – SA.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, proiect ce este supus dezbaterii și are ca obiect de reglementare asigurarea cadrului legislativ necesar contractării serviciilor de consultanță atât din fonduri de la bugetul de stat prevăzute cu această destinație, cât și din sume aprobate cu această destinație în bugetul privind activitatea de privatizare al Ministerului pentru Societatea Informațională, cadru legislativ ce va acoperi efectuarea plăților legate de onorariul fix și variabil al consultantului selectat pentru desfășurarea activității de privatizare prin metoda vânzării de acțiuni de la Societatea Comercială „Romtelecom” – SA, pentru finalizarea cu succes a acesteia.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun cu unanimitate de voturi
supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2013 privind unele măsuri în vederea contractării serviciilor de consultanță pentru privatizarea Societății Comerciale „Romtelecom” – SA, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale.
Domnul deputat Tinel Gheorghe, domnul deputat Pardău, domnul deputat Iacoban.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
După câte știu eu, statul mai are la „Romtelecom” 44% sau până în 45%. Dăm 500 de mii de euro pentru consultanță pentru audit. Dar „Deutsche Telekom” de ce nu dă? Deci eu întreb. Am mai dat și pentru CFR Marfă un milion de euro și am ratat privatizarea. Văd că tot există o tendință, așa, a Guvernului de a arunca bani pe studii, pe oportunități ratate. Și aș vrea ca ministrul, reprezentantul Guvernului, al ministerului de resort, să ne spună dacă a discutat cu „Deutsche Telekom” să participe la acest proces de finalizare a privatizării „Romtelecom”.
Mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult. Domnul deputat Pardău.
Domnule ministru, numai un minut, să ia cuvântul. După aceea, o să-i răspundeți domnului deputat.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Această Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 83/2013 are în vedere, așa cum s-a mai spus, asigurarea cadrului legislativ necesar pentru efectuarea plăților legate de onorariul fix și variabil al consultantului selectat pentru desfășurarea activității de privatizare prin metoda vânzării de acțiuni la „Romtelecom” – SA.
Contractarea serviciilor de consultanță se va face atât din fonduri de la bugetul de stat prevăzute cu această destinație, cât și din sume aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului pentru Societatea Informațională privind activitatea de privatizare.
Ținând seama de importanța, dar și de necesitatea acestui act normativ – de altfel, în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost votat acest proiect de lege în unanimitate de cei 32 de membri prezenți la ședință –, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților susține și votează acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Procedură. Vă rog frumos.
Domnule președinte, Stimați colegi,
În afară de argumentele colegului meu, cred că ne punem întrebarea dacă și inițierea sau, practic, prima etapă de privatizare a „Romtelecom” la ce a dus. La creșterea de tarife, la dezvoltarea rețelei, la creșterea concurenței?
Și, pe de altă parte, nu știu ce consultanță ne trebuie nouă când piața este liberă, motiv pentru care...
Domnule deputat, pe procedură.
...vă solicit, domnule președinte, să întoarcem la comisie, să poată să dea și ministerul răspunsul la solicitarea colegului meu.
Vă cer să o retrimiteți la comisie pentru două săptămâni.
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Retrimitere la comisie, două săptămâni.
Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele de vot. Cererea Grupului parlamentar al PDL.
Domnule Iordache, vă rog, dacă puteți să votați și dumneavoastră, ca președinte al Comisiei pentru muncă, aș aprecia foarte mult.
Bun.
Deci Grupul parlamentar al PDL cere retrimiterea la comisie.
Termen, două săptămâni.
Vot · Respins
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2013 privind unele măsuri în vederea contractării serviciilor de consultanță pentru privatizarea Societății Comerciale „Romtelecom” – SA (PL-x 396/2013; rămas pentru votul final)
Domnule deputat Iacoban, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Demonstrăm și noi prin această guvernare că nu mai aplicăm tactica drobului de sare, nu cumva să nu cadă, să nu luăm niște măsuri sau să luăm niște măsuri care nu-și au rostul.
Prin urmare, personal, susțin acest proiect de lege care vizează asigurarea cadrului legislativ necesar contractării serviciilor de consultanță atât din fonduri de la bugetul de stat prevăzute cu această destinație, cât și din sume aprobate cu această destinație de la bugetul privind activitatea de privatizare, adică bugetul ministerului de resort.
Forma actuală a prezentului act normativ se circumscrie dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 88/1997, cu modificările corespunzătoare, cu transparența, cu cadrul decizional legal, în ceea ce privește atât componenta fixă, cât și componenta variabilă, sub formă de onorariu pentru serviciile consultantului selectat pentru desfășurarea activității de privatizare a SC „Romtelecom”.
Finalizarea cu succes a acestei privatizări are importanță strategică pentru România și, ca atare, ea este oportună, existând premisele obținerii unor venituri suplimentare la bugetul de stat într-o perioadă de criză.
Pe de altă parte, pentru ca această privatizare să reușească cu succes trebuie făcută de un consultant care să asigure servicii atât juridice, cât și financiare și să elaboreze
documente având drept scop optimizarea procesului de privatizare și a strategiei de privatizare.
Pentru acest lucru a fost deja creat un cadru legal prin HG nr. 513/2013. În cifre, suma propusă să fie deblocată prin ordonanță este de 2.000 mii lei, reprezentând componenta fixă a comisionului care se poate angaja de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului pentru Societatea Informațională.
În ceea ce privește componenta variabilă a onorariului, aceasta va fi suportată de ministerul de resort, în limita sumelor aprobate ministerului pentru activitatea de privatizare, însă numai la finalizarea procesului de vânzare a acțiunilor SC „Romtelecom” – SA și doar în sumele încasate ca urmare a privatizării propuse.
Toate acestea duc la concluzia că proiectul de lege de aprobare a ordonanței prin care se creează cadrul legislativ necesar contractării serviciilor de consultanță cu privire la finalizarea acțiunii de privatizare a „Romtelecom” – SA este unul necesar și util.
Mulțumesc. Alte luări de cuvânt? Nu sunt.
Merge la votul final.
Raportul nu conține amendamente.
Acum avem un raport care conține 108 amendamente.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
7 discursuri
Mulțumesc foarte mult.
Comisia pentru sănătate și Comisia pentru buget au raport comun.
Doamna președinte Nassar, din partea comisiei.
## Mulțumesc, domnule președinte.
În temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății a fost retrimis Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și Comisiei pentru sănătate și familie, în vederea unei noi examinări și depunerii unui nou raport.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, cu respectarea prevederilor alin. (2) din Constituția României.
La întocmirea prezentului raport comun suplimentar, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru sănătate și familie au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, avizul favorabil al Comisiei pentru industrii și servicii, avizul favorabil al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, precum și punctul de vedere al Ministerului Sănătății.
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificarea art. 16 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, modificarea art. 5 din Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, cu modificările și completările ulterioare, în vederea armonizării legislației naționale cu prevederile Directivei 2011/62 a Uniunii Europene și a Consiliului, din 8 iunie 2011, de modificare a Directivei 2011/83 a Comisiei Europene de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman în ceea ce privește prevenirea pătrunderii medicamentelor falsificate în lanțul legal de aprovizionare, în contextul îndeplinirii obligațiilor ce revin României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru sănătate și familie au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății, cu amendamentele admise prevăzute în anexă.
În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc foarte mult. Dezbateri din partea grupurilor parlamentare? Doamnă deputat, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91 a fost publicată anul trecut, pe 27 decembrie. Eram cu toții în euforia sărbătorilor de iarnă și în euforia rezultatelor alegerilor.
Această ordonanță aduce un număr impresionant de modificări la Legea nr. 95, lege care știm cu toții că ar trebui schimbată sau, mai bine zis, ne așteptam cu toții ca imediat după alegeri să o schimbăm.
Dar un alt lucru curios, la două săptămâni după ce tocmai am fost aleși, un lucru pe care alianța USL mereu l-a subliniat și nu era de acord până pe 9 decembrie – respectiv am să vă dau un simplu exemplu, introducerea de coplată –, pe 27 decembrie, la două săptămâni după alegeri, a fost aprobat și publicat.
Din acest motiv și alte multiple motive, Partidul Democrat Liberal nu susține acest proiect de lege.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței nr. 91 este un proiect de lege important, care aduce câteva modificări esențiale în ceea ce privește lupta împotriva medicamentelor contrafăcute.
Salutăm, pe această cale, modificările aduse Legii nr. 95 și Partidul Național Liberal va vota acest proiect de lege. Mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult.
Dacă mai sunt alte luări de cuvânt? Nu.
Intrăm direct pe dezbatere, pe amendamentele admise. Vă propun calupuri de câte 10, dacă sunteți de acord? Mulțumesc.
Obiecții? Comentarii?
Nu sunt. Aprobat. De la 1 la 10. Obiecții? Comentarii? Nu.
Aprobate. 11–20.
Obiecții? Comentarii? Nu.
Aprobate. 21–30.
Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 31–40. Obiecții? Comentarii? Nu.
Aprobate. 41–50. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 51–60. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 61–70. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 71–80. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 81–90. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 91–100. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. 101–108. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobate. Merge la votul final. Are caracter ordinar.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
13 discursuri
Mulțumesc, domnule președinte.
Obiectul de reglementare al proiectului de lege vizează eliminarea confuziilor în aplicarea dispozițiilor referitoare la asistenții medicali, astfel încât aceștia vor putea fi încadrați cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării.
Având în vedere aspectele menționate, Guvernul susține adoptarea proiectului de lege, în baza raportului de admitere, cu amendamente, al Comisiei pentru sănătate și familie. Vă mulțumesc.
Mulțumesc și eu. Comisia. Doamnă președinte, aveți cuvântul.
În temeiul dispozițiilor art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru sănătate și familie a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 196[1 ] din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă.
Potrivit dispozițiilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 196[1 ] din Legea nr. 95/2006, în sensul că asistenții medicali vor putea fi încadrați cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării, întrucât actualele reglementări referitoare la asistenții medicali generaliști creează disfuncționalități majore și confuzii în momentul încadrării acestora.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială.
În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
În urma dezbaterii, Comisia pentru sănătate și familie propune plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea art. 196[1 ] din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu amendamentele prezentate în anexă.
Mulțumesc foarte mult, doamnă președinte. Grupurile parlamentare. Doamna deputat, aveți cuvântul. Domnule deputat, imediat după doamna deputat.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 196[1 ] din Legea nr. 95 a sănătății rezolvă o serie de disfuncționalități în ceea ce privește încadrarea și salarizarea asistenților medicali.
Partidul Democrat Liberal este alături de corpul medical întotdeauna, și în special de asistenții medicali, și de aceea Partidul Democrat Liberal susține adoptarea acestui proiect de lege.
Mulțumesc, doamnă deputat. Domnule deputat, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege reglementează modul de încadrare și salarizare a asistenților medicali generaliști care au absolvit cursuri postliceale sau studii superioare de scurtă durată.
Ca atare, cei care au absolvit aceste cursuri vor putea, în momentul în care sunt promovați, să beneficieze de gradul principal pe care l-au avut și de gradația pe care au avut-o la momentul respectiv.
De asemenea, în acest proiect de lege am inclus în categoria asistenților cu profil paraclinic, pe lângă asistenții farmaciști și asistenții de la medicina dentară, asistenții medicali cu profil de balneo-fizioterapie.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține și va vota acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Alte luări de cuvânt? Domnul deputat Sturzu.
O să mai vorbesc cu doamna Băsescu să vă mai certe, că văd că sunteți...
Domnule președinte, tineretul e foarte pregătit, să știți.
Aveți cuvântul.
Începând cu anul 2003, s-a modificat statutul personalului medical, și anume formarea asistenților medicali se face prin învățământ superior, la care se pot alătura și asistenții medicali inițiați anterior prin învățământul liceal și cel postliceal.
Scopul elaborării acestui act normativ a fost motivat de actuale referiri care creează disfuncționalități majore în ceea ce privește încadrarea asistenților generaliști.
Neadoptarea unor astfel de măsuri va duce la crearea unor efecte negative în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor umane și financiare din sistemul medical.
De aici putem deduce că deficitul de personal medical cu care se confruntă România se datorează neaplicării drepturilor corespunzătoare de încadrare și salarizare, iar dreptul la ocrotirea sănătății, garantat prin Constituție, este desconsiderat.
Asistenții medicali care au suferit prejudicii ca urmare a nerespectării legislației Uniunii Europene în ceea ce privește încadrarea în funcția corespunzătoare pot sesiza instanța națională invocând principiul efectului direct al directivelor.
Drept urmare, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților susține acest proiect.
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult.
I-ați emoționat pe toți și n-ați cântat. Deci n-ați cântat și i-ați emoționat, ați văzut?
Dacă și domnul Pambuccian vă apreciază, înseamnă că mâine-poimâine vă ia la armeni!
Legea este ordinară.
Intrăm direct pe amendamente. Două amendamente. Amendamentul nr. 1. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobat. Amendamentul nr. 2.
Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobat.
Aveți un backup de la domnul Vosganian. Merge la votul final.
Dacă vă certați cu ai noștri...
· Dezbatere proiect de lege · adoptat
28 de discursuri
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.
În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă privind completarea art. 142 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (6) al art. 142 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că, în cazul în care o persoană dorește să urmeze un nou program de licență, deși a beneficiat de finanțare de la buget printr-un program de licență, un program de master și un program de doctorat, să poată realiza acest lucru pentru programele din cadrul facultăților ce nu dispun de locuri cu taxă.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, comisia a propus adoptarea propunerii legislative cu amendamentele admise din anexă. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vreți să luați cuvântul? De ce? Guvernul. Am înțeles. Domnule ministru, aveți cuvântul. N-ați fost la comisie? Aveți cuvântul.
## **Domnul Király András György** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Educației Naționale_ **:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimate doamne,
Stimați domni deputați,
Considerăm că actualele prevederi ale art. 142 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează faptul că o persoană poate beneficia de finanțare de la buget pentru un singur program de licență, pentru un singur program de master și pentru un singur program de doctorat sunt nediscriminatorii și acoperitoare pentru toate situațiile ce vizează acest domeniu.
Din expunerea de motive reiese că scopul inițiatorilor este acela de a acorda dreptul studenților care au urmat cursurile unui program universitar finanțat de la bugetul de stat să beneficieze de încă o finanțare de la bugetul de stat.
Din aceste motive, ministerul nu este de acord cu inițiativa propusă.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc foarte mult.
Intrăm pe amendamentele admise și amendamentele respinse.
Pe amendamentele admise, scuzați-mă, sunt trei. Dezbateri generale.
Domnule deputat, aveți cuvântul la dezbateri generale.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați membri ai Guvernului, Stimați colegi, Dincolo de limbajul puțin criptic al comisiei care a avizat această propunere legislativă, ne aflăm în fața unei situații relativ simple.
Cetățeni ai României care au absolvit examenul..., au intrat în urma unui examen de admitere la o facultate cu posturi bugetate, deci o facultate de stat, nu mai au dreptul, conform actualei legislații, să meargă pe aceleași locuri bugetate la a doua facultate de stat. Totul este OK! Ce se întâmplă însă în cazul în care această a doua facultate de stat nu dispune de locuri cu taxă?
În anul acesta, a fost un scandal media destul de interesant, cu cetățeni care ar avea dreptul la studii, conform Constituției, care nu s-au putut înscrie la examenul de admitere la Academia Militară și la Academia de Poliție, pentru că mai fuseseră anterior studenți sau absolvenți ai unei facultăți de stat, pe locuri bugetate.
Întâmplător sau nu, academiile militare nu oferă locuri cu taxă. Întâmplător sau nu, dacă nu modificăm legea, stopăm accesul unor persoane eminente, de vreme ce au absolvit anterior o facultate cu studii la taxă, să servească sub steagul național.
Din acest considerent, Partidul Național Liberal a susținut, a votat în comisie și va vota și în plen această modificare legislativă.
Vă mulțumesc.
Domnule profesor, aveți cuvântul. Domnul deputat Anghel Stanciu.
Domnule președinte, Onorat prezidiu,
Distinse doamne și distinși domni deputați, Domnilor miniștri,
Și, la sugestia domnului Pambuccian, domnule Nicolăescu,
Evident că noi suntem și am fost, Parlamentul, niște buni samariteni și vrem să fie bine, ca să nu ne fie rău.
De aceea, colegii mei au votat în comisie ca un tânăr să poată beneficia, practic, de burse, pentru că bursa nu trebuie s-o vedem numai ca fiind masă și casă, bursa trebuie s-o vedem ca ansamblul cheltuielilor, cu salariile profesorilor, căldură, cu spații, cu tot, și să urmeze a doua facultate, cum
ar fi Academia de Poliție, cum ar fi Academia Militară, cum ar fi cea de la Serviciul de Informații.
Eu i-am întrebat pe colegii mei – în dorința de a vota alături de ei, pentru că am votat împotrivă –, bine, dar de ce să dăm voie numai la una? El termină construcțiile și și-aduce aminte că ar fi un bun polițist. După ce face încă patru ani la poliție, și-aduce aminte că ar fi un bun marinar, că a văzut el că cineva a ajuns foarte sus cu marina și vrea s-o urmeze și pe-aceea. Și pe urmă își mai aduce aminte că bunicul său a fost la artilerie și vrea s-o urmeze și pe-aceea.
Și, atunci, le-am spus, domnilor, în prima fază a avut acces la o bursă. Prin această bursă, statul, care nu este obligat – atenție! – să finanțeze decât învățământul general obligatoriu, statul nu este obligat, prin lege, să finanțeze învățământul superior, dar face acest lucru din impozitele noastre, ale tuturor, ca să beneficieze apoi de o forță de muncă calificată.
Dar aceluia, după ce termină patru ani, i se deschide apetitul pentru a învăța. În prima fază, el a înlocuit un tânăr care ar fi avut acces, pe primul după linie, și care ar fi rămas în domeniul respectiv. În a doua fază, mai dă încă unul afară, da?, și consumă resurse.
De aceea, vă rog să decideți, suntem buni samariteni cu cei care nu s-au orientat profesional foarte bine până la 18 ani sau suntem buni samariteni cu cei care s-au orientat, vor să intre, dar se-mpiedică de cei care sunt studenți perpetuu.
Nu vreau, domnule președinte, să reiterez acel laitmotiv pe care îl știți cu toții, că primii trei ani sunt grei, nu, primii cinci ani sunt grei, până ajungi în anul trei.
Deci am înțeles, de la domnul Stanciu Anghel la domnul Radu Zlati.
Domnule deputat, aveți cuvântul la dezbateri generale.
## Stimate domnule președinte,
Stimați colegi,
Inițiativa legislativă pe care a susținut-o și a promovat-o domnul coleg Zlati eu cred că merită tot interesul, pentru că am văzut în acest an cum s-a putut realiza ca studenți foarte buni, care au fost studenți eminenți, pentru că la academiile de poliție, la academiile militare nu se intră pe bază de dosar, ci se intră pe bază de concurs, deci sunt singurele instituții universitare unde criteriul este doar concursul, nu se ține cont de rezultatele de la bacalaureat sau de rezultatele de studii dinainte de clasele IX–XII. În acest caz, cei care sunt cei mai buni studenți ar trebui să fie încadrați în aceste instituții universitare.
Și, atunci, să vă dau eu altă speță, pentru că domnul Stanciu a prezentat foarte bine o speță, dintr-o perspectivă. Dacă un student ajunge, la un moment dat, ca într-un ciclu din cei patru ani universitari de studii doar șase luni de zile să fie fără sau să fie fără taxă, deci un semestru, atunci el, pentru un semestru, nu poate să fie, conform domnului Stanciu, nu poate să dea examen, nici măcar examen la o universitate, la Academia de Poliție sau la Academia de Marină și așa mai departe.
Consider că, în momentul de față, am mai spus-o și altădată, există un principiu în vestul Europei, în care se spune că, decât să condamni un nevinovat, mai bine lași să fugă nouă vinovați.
Sistemul stalinist era cel care spunea, la un moment dat, decât să fugă un vinovat, mai bine condamni nouă nevinovați.
Eu, în acest context, dacă vă gândiți la această situație, ar trebui să vedem competența celui care dorește să se înscrie într-o universitate de stat.
Eu cred că trebuie să promovăm ca cei care dau examen și sunt pregătiți, și sunt cei mai buni trebuie să fie cei care vor ajunge să fie în Academia de Poliție, în Academia de Marină și așa mai departe.
Vă rog frumos să susțineți această inițiativă comună, pe care au semnat-o, de altfel, toți reprezentanții din toate partidele politice prezente în Parlament.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Alte luări de cuvânt?
Domnul deputat Mircea Toader.
Sigur că aici e o discuție de fond. Practic, dacă ne uităm către instituțiile de învățământ superior din țările cu mare tradiție, știți foarte bine că învățământul de stat este cel care asigură, până la urmă, posibilitatea unor tineri cu capacitate deosebită de inteligență să poată să meargă fără să plătească nicio taxă.
Eu cred că s-a întâmplat când am hotărât ca la învățământul de stat să fie și cu taxă, și fără taxă, am ajuns în situații de genul ăsta... ce se-ntâmplă mai departe cu licențele.
Acum, revenind, că mai mult de-aia am ieșit la microfon, problema asta cu Academia de Poliție, cu marina, alea sunt meserii care pot fi de bază, și nicidecum complementare.
Niciodată n-am să văd că se duce pe vapor unul care a făcut o facultate de drept, de exemplu, sau se face pompier sau, eventual, polițist.
Ea trebuie să fie facultatea de bază, când ți-alegi această meserie, și numai dacă dintr-o anumită conjunctură trebuie să te duci în altă parte...
Poate să fie complementară orice formă de învățământ superior la cele care sunt de tipul ăsta, de specialitate, dar nicidecum invers.
Și, atunci, cred că motivul principal e să rămână așa cum e prevăzut totuși în lege și să blocăm posibilitatea de a finanța într-o formă sau alta și a doua facultate, plecând invers.
Întâi să fie cea de bază, în care, într-adevăr, să intre numai pe admitere și, totodată, sunt niște meserii care au un specific aparte. Pe mare nu poți să faci și pe judecătorul, și pe procurorul, și pe orice altă meserie, decât aia în care ești pregătit.
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Alte luări de cuvânt? Am înțeles. Nu mai sunt. Mergem la cele trei amendamente admise. Amendamentul nr. 1.
Obiecții? Comentarii? Nu.
Admis. Amendamentul nr. 2. Obiecții? Comentarii? Nu.
Admis. Amendamentul nr. 3. Obiecții? Comentarii? Nu.
Admis.
Merge la votul final.
Legea este organică.
Propunerea legislativă privind instituirea unor facilități pentru studenții și masteranzii...
Șase? Șase, B.P., p.m., am înțeles. Mergem la Biroul permanent. Este ora șase.
O să-l rog pe domnul vicepreședinte Mitrea să preia conducerea ședinței.
Doamnelor și domnilor,
Ne vedem mâine-dimineață, conform programului. Vă urez o seară frumoasă!
## Doamnelor și domnilor deputați,
Să începem ultima parte a ședinței noastre de astăzi, ședință consacrată răspunsurilor orale la întrebări.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este, domnul Tinel este.
Domnule secretar de stat, aveți microfonul să-i răspundeți domnului deputat.
Domnul secretar de stat Iulian Matache.
## **Domnul Iulian Ghiocel Matache** – _secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
## Mulțumesc.
Ca urmare a întrebării dumneavoastră înregistrate la Camera Deputaților cu nr. 2.153/A/2013 cu privire la finanțarea proiectelor de dezvoltare rurală în comuna Bărbulești, județul Ialomița, vă comunicăm: În prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice instrumentează Programul național de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013.
Lista obiectivelor de investiții din județul Ialomița care se finanțează în anul 2013 în cadrul acestui program de dezvoltare locală a fost întocmită în baza propunerilor transmise de Consiliul Județean Ialomița și a fost aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, în conformitate cu prevederile art. 11 din Ordinul MDRAP nr. 1.851/2013.
Precizăm că obiectivele de investiții privind sistemul de alimentare cu apă și cel de canalizare din comuna Bărbulești, județul Ialomița, nu figurează în lista menționată anterior.
În ceea ce privește posibilitatea finanțării obiectivelor de investiții de alimentare cu apă și canalizare din comuna Bărbulești, menționăm că acestea ar putea fi incluse la finanțare în cadrul Programului național de dezvoltare locală, la propunerea Consiliului Județean Ialomița, după parcurgerea etapelor metodologice prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 28/2013 și de normele de aplicare a acesteia.
Având în vedere cele menționate anterior și ținând cont că lista obiectivelor de investiții din județul Ialomița ce se finalizează în 2013 a fost deja aprobată, recomandăm Primăriei Comunei Bărbulești să se adreseze Consiliului Județean Ialomița, care va analiza posibilitatea includerii respectivelor obiective de investiții în lista cu propuneri de finanțare pe anul 2014.
Și eu vă mulțumesc, domnule secretar de stat.
Domnule deputat, dacă vreți să comentați, aveți microfonul.
Domnule președinte, Stimați colegi, Domnule ministru,
Întrebarea mea a fost foarte clară: dacă localitatea Bărbulești va face parte pentru 2014 – știam pentru 2013 –, va face parte în 2014, va fi inclusă în lista de priorități.
Îmi spuneți că urgența sau – eu știu – lista o stabilește consiliul județean. Eu știam că domnul Ciupercă stabilește lista, însă mă așteptam ca dumneavoastră să veniți și să spuneți: da, domne, ne cerem scuze, dat fiind faptul că avem 6.500–7.000 de romi, una dintre cele mai puternice comunități în mediul rural din zona Bărăganului și cu probleme foarte mari sociale, veți include această localitate în lista dumneavoastră de priorități. Dumneavoastră spuneți: nu noi, consiliul județean, ca și cum nu tot dumneavoastră ați dat Ordonanța nr. 28 și ne trimiteți la consiliul județean. Or, eu știu optica președintelui consiliului județean de a include pe listă localitățile în funcție de culoarea politică a primarilor sau a celor care conduc localitățile respective.
În sensul celor spuse de mine, nu mă aștept ca în 2014 să includeți Bărbulești în lista dumneavoastră de priorități, dar vă somez ca, la nivel de partid, nici să nu mai veniți să spuneți că acele comunități de romi trăiesc foarte rău și că nimeni nu face nimic, pentru că iată că atunci când aveți posibilitatea să puneți în practică proiecte care s-au demarat la stadiul de studiu de fezabilitate și de proiectare în perioada guvernării noastre – și eu vă spun că, dacă n-am fi plecat de la guvernare, ar fi început lucrul practic la aceste proiecte –, încă o dată vă spun să nu mai veniți să spuneți că faceți ceva pentru comunitatea romă, în afară de fundații etc., etc., care n-au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în teritoriu.
Deci, încă o dată, rugămintea este să discutați la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și să includeți în lista dumneavoastră de priorități această localitate, pentru că ați văzut, foarte multe mesaje media pleacă de la ce se întâmplă pe partea de – eu știu – rarități sociale, culturale, educaționale ale comunității rome, pleacă de la ce se întâmplă în Bărbulești. Eu cred că ar trebui să fie pe lista dumneavoastră scurtă această localitate.
Mulțumesc, domnule deputat. Ministerul Sănătății este prezent.
Domnul Răzvan Vulcănescu este, Bogdănici Camelia Margareta, este doamna deputat... Nu este, domnule ministru, asta este viața. Mergem mai departe.
Ministrul afacerilor interne – doamna deputat Manuela Mitrea.
Domnul secretar de stat, înțeleg că ați dat în scris răspunsul.
Doamna deputat, dacă aveți comentarii, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În primul rând, vreau să-i mulțumesc domnului ministru că a răspuns foarte prompt întrebării mele, să-i mulțumesc și domnului secretar de stat, care este prezent, cu toate că am primit răspunsul în scris. Vă mulțumesc, domnule secretar de stat. Vreau să fac doar două-trei precizări, în sensul că, atunci când am citit răspunsul, am fost și tristă, dar și bucuroasă. Înțeleg că suntem într-o perioadă de buget auster. Cu toate acestea, au fost, totuși, trimise către Constanța două noi mașini. Ceea ce mă bucură, însă o să spuneți că e puțin, dar este mai mult decât nimic, ceea ce mă bucură însă foarte tare și ce vreau să subliniez este faptul că ministerul are în vedere în următorii patru ani, în cadrul unui program, să înnoiască într-un ritm de 2.500 de autovehicule pe an, această acțiune fiind bineînțeles condiționată de finanțarea în următorii ani a bugetului repartizat instituției, dar faptul că s-a propus acest număr de mașini de reînnoire anuală înseamnă pentru mine foarte mult.
Vă mulțumesc mult pentru răspuns și pregătiți-vă, că vin cu noi întrebări.
Mulțumesc mult, domnule secretar de stat.
Mulțumesc, doamna deputat.
De la ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii și mediu de afaceri, pentru domnul deputat Pâslaru Florin. Domnul deputat este?
Nu este.
Mulțumesc.
Mergem mai departe.
Ministerul Sănătății, pentru domnul deputat Rădulescu Romeo, cere amânarea răspunsului.
Cu această chestiune am terminat răspunsurile.
Interpelări depuse și colegi care vor să le prezinte.
Doamna deputat Liliana Mincă, înțeleg că le-ați depus în scris.
Vreți să le și prezentați pe scurt? Nu.
Mulțumesc.
Domnul Dumitru Niculescu, două interpelări.
Am să citesc lista, dacă vrea cineva să intervină, să mă întrerupă: Niculina Mocioi, o interpelare; Alexandru Nazare, o interpelare; Iacob Pușcaș, două interpelări; Ion Cristinel Marian, o interpelare; Andrei Dolineaschi, o interpelare; Tamara Dorina Ciofu, o interpelare; Cătălina Ștefănescu, o interpelare; Florin Gheorghe, două interpelări; Dorin Silviu Petrea, o interpelare; Vlad Alexandru Cosma, o interpelare; Sergiu Constantin Vizitiu, o interpelare; Aurel Vainer, o interpelare; Ioan Balan...
Domnul Vainer, sunteți, vreți să citiți interpelarea? Vă rog, aveți microfonul.
Domnul deputat Aurel Vainer.
Domnule președinte, aveți microfonul.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi deputați,
Vă mulțumesc că îmi dați posibilitatea să susțin interpelarea mea.
Am adresat-o domnului Radu Stroe, ministrul afacerilor interne, domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției. Stimate domnule ministru,
La manifestările de stradă împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană, care au avut loc în ziua de 10 noiembrie în București și la Brașov, au protestat și persoane care au reactualizat Mișcarea Legionară, organizație care – așa cum
este cunoscut – a reprezentat în fapt fascismul românesc în perioada interbelică.
În mod concret, un grup de persoane a purtat o pancartă verde, având înscrise cuvintele: „Aici sunt legionarii!”, flancate de sigla Gărzii de Fier de odinioară. Autenticitatea cuvintelor exprimate de mine mai sus este reflectată în imaginea atașată.
De asemenea, la Brașov, în aceeași zi, au fost exprimate mesaje cu caracter antisemit legate de Roșia Montană, în sensul că evreii americani ar fi direct interesați să exploateze aurul românesc.
Pe bună dreptate, consider că au fost cazuri concrete de reînviere a extremismului interbelic, care a adus atât de mult rău evreilor, Europei și lumii întregi.
Observațiile mele sunt întemeiate pe prevederile Legii nr. 107/2006, care stipulează interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, dar și pe experiența istorică atât de dramatică a Holocaustului împotriva evreilor.
De aceea, domnule ministru, vă adresez această interpelare, dorind să fiu informat în scris și oral despre măsura în care autoritățile de stat, de justiție și ordine publică au fost informate în prealabil de cele întâmplate în ziua de 10 noiembrie, inclusiv dacă persoanele care au manifestat au avut autorizația necesară în acest sens.
În mod special, consider că este important pentru populația evreiască din România, dar și pentru toate forțele democratice din țară și străinătate să cunoască măsurile pe care le-ați adoptat, îndeosebi referitor la tot ceea ce înseamnă acțiuni de împiedicare a renașterii forțelor extremiste în România democratică de astăzi.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ioan Balan, o interpelare; Adrian Miroslav Merka, o interpelare; Cristian Buican, două interpelări; Viorel Blăjuț, o interpelare.
Domnule deputat, aveți microfonul.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea de astăzi este adresată domnului ministru al marilor proiecte, Dan Șova, de la deputat Viorel Blăjuț, Colegiul uninominal nr. 12, Iași.
Tema este: În numele cui vorbește domnul Narcis Neaga?
Recent, o declarație a directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, domnul Narcis Neaga, a stârnit indignarea mediului de afaceri ieșean.
Citez: „...Coridorul IV să-l închidem prin Brașov și să-l deschidem din Brașov spre Bacău, Moldova, ca, practic, Brașovul să fie orașul care va uni cele trei provincii românești despre care s-a vorbit atâta și se știe că se dorește acest lucru...”
Cu alte cuvinte, domnul Narcis Neaga afirmă că se ia în calcul înlocuirea proiectului de autostradă Iași–Târgu-Mureș cu proiectul unei alte autostrăzi, și anume Brașov–Bacău. Iată o afirmație surprinzătoare, care vine în contextul în care singurele autostrăzi spre Moldova din Rețeaua TEN-T aprobate de Comisia Europeană sunt Târgu-Mureș–Iași și Ploiești–Suceava.
În numele cui vorbește domnul Narcis Neaga? Este punctul de vedere oficial al Cabinetului Ponta? Solicit în scris răspuns la problema ridicată. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnul Vasile Berci, o interpelare; Andreea Maria Paul, o interpelare; Claudia Boghicevici, trei interpelări, e mai harnică doamna deputat; Sorin Stragea, o interpelare; Gheorghe Frăticiu, o interpelare; Laurențiu Nistor, o interpelare; Ion Marocico, o interpelare; Ovidiu... Este aici.
Vă rog s-o susțineți.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Interpelare adresată domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției.
Stimate domnule ministru,
Am fost sesizat de către 13 persoane din localitatea Dud, comuna Târnova, județul Arad, cu privire la o serie de abuzuri ale autorităților locale și ale primarului Florin Farcașiu. În urma verificărilor efectuate de către Corpul de control al primului-ministru, au rezultat indicii privind săvârșirea unui număr de 24 de fapte de natură penală, toate sub administrația domnului Farcașiu Florin, primarul comunei Târnova, județul Arad.
Din raportul Corpului de control rezultă că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală. Deși Raportul Corpului de Control a fost transmis unui număr de nouă instituții ale statului, până în prezent nicio instituție nu a început cercetarea eventualelor fapte penale, iar domnul primar este în continuare ordonatorul de credite.
De aceea, vă rog, stimate domnule ministru, să dispuneți o verificare a situației și să-mi comunicați dacă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizat cu privire la cercetarea acestor fapte și, dacă da, în ce stadiu se află acest dosar.
Vă rog, stimate domnule ministru, să dispuneți ca răspunsul dumneavoastră să-mi parvină în scris.
Anexez la prezenta raportul Corpului de control al primului-ministru.
Cu deosebită considerație, deputat Ion Marocico.
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnul Ovidiu Cristian Iane – cinci interpelări, Natalia Intotero – o interpelare, Iuliu Nosa – o interpelare, Cornel Itu – o interpelare, Adrian Mocanu – o interpelare, Ioan Adam – o interpelare, Ana Birchall – patru interpelări, domnul deputat Ioan Benga – două, din care pe una vrea să o prezinte. Domnule deputat, aveți microfonul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare cu titlul „Durerea îi unește pe cei din blocurile explodate”, adresată domnului ministru Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
În data de 1.10.2013, pe strada Vlădeasa nr. 1, la etajul II, din municipiul Reșița, a avut loc o deflagrație în bucătăria unui apartament.
În urma exploziei, au zburat pereții exteriori, zece apartamente au fost distruse, dar și geamurile blocurilor din jur și toate autoturismele din fața imobilului.
Șocul a fost atât de puternic, încât plăci din apartamentele situate la etajele inferioare au fost proiectate în imobilul de peste drum, care a suferit și el pagube importante la rândul lui.
## Domnule ministru,
Sprijinul dumneavoastră este deosebit de important, având în vedere că toate demersurile anterioare, făcute de Primăria Municipiului Reșița și Prefectura Județului CarașSeverin, nu s-au soluționat.
Noul eveniment, soldat cu explozia de pe strada Vlădeasa, a readus în atenție și o problemă nerezolvată, explozia blocului pe de Aleea Gugu, care a avut loc în anul 2012 la 1 septembrie.
Cu speranța că ne veți sprijini în acest demers important pentru comunitatea din municipiul Reșița, vă asigur de întreaga mea considerație.
Deputat Ioan Benga, Colegiul nr. 1, Reșița. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.
Domnul deputat Florin Secară – o interpelare, Angel Tîlvăr – o interpelare, Ovidiu Dumitru – o interpelare, domnul Iacoban este prezent, o interpelare, vrea s-o prezinte.
Vă rog, domnule deputat, aveți microfonul.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am o interpelare adresată Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, doamnei ministru Mariana Câmpeanu.
Subiectul: interpelarea vizează situația finanțărilor obținute de Direcția de Asistență Comunitară Iași în baza Hotărârii Guvernului nr. 973/2012.
## Doamnă ministru,
Direcția de Asistență Comunitară Iași se află într-o situație dificilă față de furnizorii de produse și lucrări, cu care are încheiate o serie de contracte, tocmai din cauza faptului că decontarea finanțărilor obținute de instituție în baza HG nr. 973/2012, finanțări aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale nr. 496/15.03.2013, întârzie în mod nejustificat.
În baza dispozițiilor legale care reglementează aprobarea procedurii de acordare a sumelor de la bugetul de stat prin ministerul pe care îl conduceți, în ceea ce privește executarea unor reparații capitale pentru centrele de zi și rezidențiale sau de inițiere a unor investiții la aceleași centre, Direcția de Asistență Comunitară Iași a fost înștiințată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași, prin adresa nr. 9.812/11.04.2013, de aprobarea finanțării pentru: „Centrul de zi pentru persoane cu deficiențe de auz și vorbire Sfântul Proroc Zaharia” și „Centrul de zi pentru persoanele vârstnice Vovidenia”.
În aceeași ordine de idei, în baza solicitării Agenției Județene pentru Plăți, Direcția de Asistență Comunitară Iași a demarat cu celeritate, conform Ordonanței de urgență nr. 34/2006, procedurile de achiziție publică privind atribuirea unor contracte, lucru care a avut ca finalizare încheierea contractelor de finanțare.
Pentru cele două contracte mai sus menționate, Direcția de Asistență Comunitară Iași a formulat deja patru solicitări de plată pentru care, în mod nejustificat, nu s-a primit niciun răspuns.
## Doamnă ministru,
Pe această cale, vă aducem aminte de obligativitatea respectării Legii nr. 273/2006 și a OUG nr. 3/2013, act normativ privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate.
Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Nu mai există alte interpelări. Vă mulțumesc. Declarăm închisă ședința de astăzi. Ne vedem mâine-dimineață.
## _Ședința s-a încheiat la ora 18.32._
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#99441„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|648067]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 147/26.XI.2013 conține 20 de pagini.**
Prețul: 50,00 lei
Se propune prorogarea termenului de la 30 iunie 2013 până la data de 31 decembrie 2013.
Grupul PSD din Camera Deputaților va vota pentru acest proiect.
Vă mulțumesc foarte mult.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Prin urmare, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susține acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Or, eu zic că România nu-și poate permite, cel puțin în acest moment, să irosească resurse financiare în detrimentul altor tineri, spre a satisface capriciile unora care vor patru ani, plus patru ani, plus patru ani, ca să încheie toate... Deci e o discriminare. Dacă sunt două, trebuie să fie trei, dacă sunt trei, trebuie să fie patru...
Așa că vă propun să nu votăm o astfel de chestiune, pentru că suntem darnici cu banii celorlalți.
Hai să plătim noi, din Parlament. Să vedem câți sunt în această situație.
Ca atare vă recomand, ca un cadru didactic care are 40 de ani în învățământ, să nu deschidem cutia Pandorei. Vă mulțumesc pentru atenție.
Și vă rog, domnule președinte, să-mi permiteți să-i înmânez cartela domnului coleg Zlati.
Precizăm că lista obiectivelor de investiții ce se finalizează în cadrul Programului național de dezvoltare locală se întocmește în baza propunerilor transmise de consiliul județean, respectând criteriile de prioritizare și în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinație.
În ceea ce privește numărul localităților cu populație de etnie romă care au primit finanțările la nivelul anului 2013 pentru executarea lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare, precizăm că principiile avute în vedere atunci când s-a promovat Ordonanța de urgență nr. 28 privind aprobarea Programului național de dezvoltare locală au fost acelea ale unei dezvoltări integrate și coerente a infrastructurii locale, bazată pe prioritizarea obiectivelor de investiții.
Dorim să vă facem cunoscut faptul că la repartizarea fondurilor de la bugetul de stat pentru finanțarea lucrărilor de infrastructură locală, precum și la întocmirea raportărilor și evidențelor la nivelul programului nu se acordă importanță altor criterii decât celor prevăzute de lege.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice își exprimă și pe această cale totala deschidere și sincerul interes față de solicitările formulate de către membrii Parlamentului României ca importantă resursă pentru optimizarea politicilor sale.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Cu deosebit respect și înaltă considerație, deputat Aurel Vainer.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prin cele două acte normative, Guvernul a impus ordonatorilor de credite diminuarea cu 85% a arieratelor pentru care nu există litigii, ținând cont de faptul că vechimea acestor arierate atrage după sine încălcarea unor clauze contactuale, fapt care ar putea atrage chemarea în instanță a acestor ordonatori de credite, deci și a Direcției de Asistență Comunitară Iași. Ceea ce este curios e faptul că, deși Guvernul insistă pentru diminuarea arieratelor într-o proporție semnificativă de 85%, tot Guvernul întârzie decontarea finanțărilor obținute în baza unor acte normative, decontare care ar putea conduce, în mod eficient, la respectarea clauzelor contractuale încheiate cu furnizorii.
Având în vedere cele relatate, vă rugăm să aveți amabilitatea să ne răspundeți la următoarele întrebări:
De ce nu se procedează la deblocarea decontării finanțărilor obținute de Direcția de Asistență Comunitară Iași în baza HG nr. 973/2012, finanțări care sunt aprobate prin Ordinul de ministru nr. 496/15.03.2013?
În situația actuală a blocării, în mod nejustificat, a finanțărilor obținute și mai sus menționate, cine se face vinovat de înregistrarea unor datorii față de furnizorii de produse și lucrări ai Direcției de Asistență Comunitară Iași, datorii care ar putea naște o serie de demersuri juridice împotriva instituției în cauză?
Solicit răspuns în scris și oral.
Cu respect, Sorin Iacoban, deputat de Iași, Colegiul nr. 10.
Vă mulțumesc, domnule președinte.