Octavian Bot

Mulțumesc, domnule președinte.

Parafrazând titlul unuia dintre cele mai cunoscute romane ale lui Marin Preda, aș intitula declarația mea politică „Justiția, ca o pradă.”

De la o vreme, ai impresia că actul de justiție, procedurile judiciare, s-au transformat într-un interminabil serial de televiziune. Așa după cum îi stă bine unui serial, fiecare episod are același regizor, același scenarist, diferă doar distribuția; când Patriciu, când Becali, iar mai nou, Sorin Ovidiu Vântu.

Dacă „distribuția” este bine-cunoscută, în jurul regizorului sau scenaristului plutește misterul. Mister ce deschide un larg câmp pentru speculații, prilej pentru opoziția, molipsită de scenarită, de a bate câmpii cu grație.

Cine să fie regizorul, cine să fie scenaristul?, se întreabă o lume întreagă.

O fi vorba doar despre incompetență?

Arestarea controversatului Sorin Ovidiu Vântu ridică serioase semne de întrebare și amplifică misterul.

Ca cetățean român și, nu în ultimul rând, ca om politic, aș vrea să știu dacă SOV este sau nu vinovat. Nu știu dacă SOV trebuia sau nu trebuia să fie reținut. Se pare totuși că justiția română are măsuri diferite în ceea ce privește pericolul social pe care îl reprezintă învinuiții.

Dacă arestarea împricinatului ar fi fost înfăptuită și doar anunțată ca o știre de larg interes, ar fi fost o procedură judiciară obișnuită. Când însă am asistat la un adevărat spectacol televizat, te întrebi, pe bună dreptate, ce s-a urmărit sau cui folosește toată mascaradă.

Dacă mai adăugăm și scena cu împușcatul câinelui, poți crede că ai văzut un film cu proști. Poți crede, dar nu poți fi sigur. De un singur lucru poți fi sigur: procedând în modul acesta, justiția s-a compromis sau a fost compromisă.

În fața acestei situații, cetățeanul de rând stă și se întreabă năuc și contrariat: „oare de unde bate... Vântu”? Vă mulțumesc.