Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Răzvan Teohari Vulcănescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20; 38
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Pe site-ul Ministerului Sănătății a fost lansat în dezbatere publică Proiectul de lege privind răspunderea civilă a personalului medical, prin care se propune stabilirea drepturilor și obligațiilor ce revin fiecărei părți implicate în relația dintre personalul medical și pacienți, pentru a preveni eventuale abuzuri de drept.
De asemenea, proiectul de act normativ își propune să reglementeze, în mod unitar și complex, întreaga problematică legată de malpraxis.
Proiectul de act normativ este supus dezbaterilor publice, în vederea consultării tuturor factorilor interesați, ulterior acesteia urmând a fi promovat în Guvern. Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere Parlamentului, în vederea adoptării sale.
Având în vedere aspectele menționate, Guvernul nu susține propunerea legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.