Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2018
other
Cseke Attila Zoltan
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Pentru că chiar ne cunoaștem cu domnul senator Rotaru și am un respect deosebit pentru dânsul, vreau să-i spun că are dreptate, dar trebuie să continuăm ideea, atunci. Într-adevăr, necunoașterea legii nu te exonerează, dar, atunci, în următoarea fază, vorbim de îmbogățirea fără justă cauză. Statul s-a îmbogățit fără justă cauză, cu contribuții ale unor cetățeni pe care nu trebuia să le primească. Deci statul, v-am spus, nu e vorba de actualul Guvern sau de alte guverne, statul, la un moment dat, trebuia să-i spună: „Domn’e, tu nu mai plăti, pentru că nu ești obligat să plătești. Îți returnez această sumă.”
Deci eu sunt de acord că nu te exonerează necunoașterea legii, dar dacă tu ai încasat o sumă care nu ți se cuvine pe legislația respectivă, atunci trebuie să facem o lege să restituim aceste sume, evident, cu inflație și așa mai departe, acestor persoane, pentru că ele, până la urmă, în mod corect, spun: „Domne’, eu am contribuit mai mult decât alții, de ce nu mi se recunoaște la pensie?” Dacă nu se poate acest lucru, atunci trebuie să aplicăm următoarea fază și aceste sume ar trebui restituite.
Deci parțial sunt de acord, dar, atunci, trebuie continuat demersul.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.