Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2013
procedural · respins
Marius Sorin Ovidiu Bota
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 20–25 mai a.c. 19–20
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Practic, nu cred că este corectă abordarea opoziției. Ceea ce și USL a promis – este un program important pentru noi –, și anume intabularea suprafețelor de teren în România, astăzi, ca urmare a acestui program derulat cu Banca Mondială, nu face altceva decât să întârzie puțin, poate un an de zile, pentru ca, ulterior, noi sau Guvernul să venim cu un proiect de lege care chiar să răspundă tuturor problematicilor pe care această chestiune le ridică.
Această propunere legislativă, azi, este oarecum pripită, din cauza faptului că la multe lucruri legea propusă nu răspunde.
De aceea astăzi avem această poziție, nu pentru că suntem împotriva acestei propuneri legislative, ci pentru că vrem să facem o propunere legislativă bună și care chiar să fie aplicată, nu să facem o propunere legislativă care să nu poată fi aplicată din diferite motive, de la finanțare până la chestiuni de ordin tehnic.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.