Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2019
other · retrimis
Cătălin Daniel Fenechiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Practic, prin modificarea proiectului, forma în care este redactat raportul nu răspunde la expunerea de motive și la ce și-au dorit inițiatorii.
Ca să fiu extrem de clar, inițiatorii, practic, au urmărit ipoteza ca instituțiile cooperatiste, care sunt proprietare asupra construcțiilor, să poată să devină proprietare și asupra terenurilor aflate sub construcții, care, în momentul de față, se găsesc în proprietatea unităților administrativteritoriale, făcând parte din domeniul public.
Practic, suntem într-o situație în care, prin evoluții ulterioare anului 1990, a fost modificat sensul Legii nr. 18, care stipula că prin proprietatea statului se înțeleg terenurile aflate în proprietatea statului la data de 1 ianuarie 1990 și, practic, nu facem altceva decât să perpetuăm situația în care cooperația va rămâne proprietară pe construcție, iar terenul va fi al UAT-ului.
Propunerea mea este să mărim termenul de adoptare la 60 de zile, să le trimitem la comisie, ca să rezolvăm această problemă. Altminteri, legea nu rezolvă nimic. Va fi o lege adoptată care nu are nicio consecință practică.
Deci 60 de zile și retrimitere la comisie – o săptămână. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.