Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 mai 2015
other
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prezenta inițiativă legislativă aduce în discuția Senatului o temă extrem de importantă.
Din păcate, abordarea inițiatorilor nu este suficient de pragmatică și aplecată pe normele de tehnică legislativă. Mai mult decât atât, chiar dacă Guvernul nu a formulat un punct de vedere pe această inițiativă legislativă, vă pot exprima preocuparea noastră și dorința de armonizare curriculară între profilul medical și cel sportiv, cei care lucrează în acest domeniu venind din cele două zone.
Suntem de acord cu raportul de respingere al comisiei și, mai mult, doresc să vă informez, cu permisiunea dumneavoastră, domnule președinte, că două inițiative cu domeniu de legiferare aproape identic se află în dezbatere la Camera Deputaților, Camera decizională, și cred că acolo se poate face conexarea lor pentru a găsi soluția cea mai bună.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.